[analyse_image type=”featured” src=”https://s1.ziareromania.ro/?mmid=4e3b056b1b2203a88b”]
Bolojan se face prieten cu ONG-urile, în detrimentul lui Nicușor Dan. Cum trebuie interpretată aducerea Oanei Gheorghiu și a lui Dragoș Pîslaru în conducerea PNL
Oana Gheorghiu a fost cooptată în Guvernul Bolojan la sfârșitul anului 2025, după demisia lui Dragoș Atanasiu din funcția de vicepremier. La Congresul Extraordinar al PNL de duminică, Oana Gheorghiu a fost prezentată în calitate de vicepreședintă a partidului, semnând în prealabil alături de Dragoș Pîslaru adeziunea la partid.
„Acum un an, dacă mi-ar fi spus cineva că voi urca pe scena unui congres al PNL, aș fi spus că nu mă cunoaște deloc”, a declarat Gheorghiu. „Pentru cei care nu mă cunoașteți, sunt Oana Gheorghiu, parte din sistemul ONG-ist, soroșist și neomarxist care, după cum spun unii, au venit să pună stăpânire pe PNL. Sunt o luptătoare. Nu fug de deciziile grele. Am decis să vin alături de dumneavoastră la greu, nu când a fost ușor.”, a declarat aceasta în cadrul Congresului.
Profesorul Cristian Pîrvulescu spune că aducerea Oanei Gheorghiu în PNL are rolul de a consolida puterea lui Ilie Bolojan și de a întări relația cu mediul ONG, care are un rol foarte important în societatea civilă. Totodată, Dragoș Pîslaru are rolul de a da un aer tehnocrat conducerii PNL, revenind în partid după o lungă perioadă de timp în calitate de vicepreședinte.
„Este cea mai bună dovadă că leadershipul lui Ilie Bolojan este unul puternic, autoritar. Aducerea acestor persoane are rolul de a întări poziția sa în viitor, pentru că cine sunt cei care sunt vicepreședinți? Sunt mai puțin cunoscuți, cu excepția domnului Abrudean. Nici domnul Abrudean nu este vizibil, oricâtă campanie în presă și-a făcut, pe câtă vreme Pîslaru și Gheorghiu sunt”, spune Cristian Pîrvulescu, într-o intervenție pentru Ziare.com.
Acesta subliniază că Oana Gheorghiu este strâns legată de organizațiile non-guvernamentale și se vizează un sprijin din partea acestor organizații.
