Anca Dorina Rîșca, reconfirmată în funcția de prim procuror adjunct la Parchetul Județean Vrancea

[analyse_image type=”featured” src=”https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2026/06/procuror.jpg”]

Procuroarea Anca Dorina Rîșca va rămâne, cel puțin în următoarea perioadă, adjunctă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. Săptămâna aceasta, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, cu unanimitate, prelungirea delegării acesteia „în funcția de prim procuror adjunct (…), începând cu data de 01.08.2026, până la ocuparea funcției prin numire, în condițiile legii, dar nu mai mult de 6 luni”.

Procuroarea deține funcția de adjunct din februarie 2024, până la acea dată fiind procuror șef Secție urmărire penală la PT Vrancea. Aceasta are o vechime de aproape 15 ani ca procuror și, chiar dacă profesează la PT Vrancea, gradul său profesional este corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. 

Anca Dorina Rîșca a fost numită în funcția de procuror în anul 2011, la Judecătoria Focșani, unde, de asemenea, a ocupat funcția de prim-adjunct. Ulterior, aceasta a promovat la PT Vrancea, iar în decembrie 2020 a fost delegată prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu, pentru ca apoi să revină la parchetul de pe lângă tribunal.

[analyse_source url=”https://www.monitoruldevrancea.ro/2026/06/19/anca-dorina-risca-reconfirmata-in-functia-de-prim-procuror-adjunct-la-parchetul-judetean-vrancea/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.