[analyse_image type=”featured” src=”https://ziarulteleormanul.ro/wp/wp-content/uploads/2024/02/constantin.jpg”]
UPDATE – Daniel Constantin, între ARICE și Agricultură? Cine l-ar impune drept condiție pentru susținerea cabinetului Veștea
UPDATE – Daniel Constantin: Fără echivoc, alături de Ilie Bolojan
Președintele PNL Teleorman, Daniel Constantin ne-a declarat că la ședința Biroului Politic Național de la începutul săptămânii a votat pentru toate deciziile propuse, ca atare, nu susține sub nicio formă intrarea partidului la guvernare alături de PSD. Implicit, infirmă și varianta acceptării unui post de ministru într-un guvern condus de Adrian Veștea. De asemenea, Constantin a mai afirmat că este alături, fără echivoc, de Ilie Bolojan, atât în plan personal, cât și în ceea ce privește orice decizie politică.
După anunțul privind nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier, în Teleorman, așa cum am mai scris, puține, spre deloc, au fost vocile care au avut ceva de spus în mod asumat despre acest subiect. Printre cei care au reacționat, totuși, se află însă primarul comunei Nanov, Adrian Ghene, care a transmis imediat după decizia președintelui Nicușor Dan că salută nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru. “Adrian Veștea este un om politic cu experiență, care cunoaște foarte bine realitățile administrației locale și nevoile comunităților din întreaga țară. Îmi exprim susținerea și încrederea că Adrian Veștea va reuși să formeze o echipă de miniștri competenți, capabilă să continue actul de guvernare, să accelereze proiectele de dezvoltare și să contribuie la depășirea crizei politice în care ne aflăm”, a scris primarul de la Nanov într-o postare publică.
De altfel, poziționarea lui Adrian Ghene “pe contrasens” față de conducerea filialei județene a PNL Teleorman este cunoscută, acesta cerând, în urmă cu ceva timp, demisia de onoare a președintelui Daniel Constantin.
În ceea ce-l privește pe acesta din urmă, tăcerea pe subiectul nominalizării premierului rămâne în continuare strategia de care se ține strâns. Și nu întâmplător spunem strategie. Se pare că miza pentru Daniel Constantin este una destul de mare. Dacă îl susține pe Ilie Bolojan, acesta își poate păstra funcția de la ARICE (Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior), funcție în care a fost instalat de premierul demis. Pe de altă parte, se pare că nici o eventuală susținere pentru Adrian Veștea nu ar fi nesatisfăcătoare pentru Constantin. În cadrul negocierilor pentru cabinetul Veștea, una dintre condițiile puse de nimeni altul decât Victor Ponta ar fi fost ca postul de ministru al Agriculturii să fie ocupat de Daniel Constantin. De altfel, este cunoscută relația de prietenie dintre cei doi, Constantin ocupând funcția de ministru al Agriculturii pe vremea când Ponta era premier; totodată, cei doi au fost fondatorii partidului Pro România.
Dacă Daniel Constantin face un joc dublu sau dacă este prins în vâltoarea negocierilor fără să aibă habar nu poate spune decât el. Sau cei care îl cunosc foarte bine.

[analyse_source url=”https://ziarulteleormanul.ro/daniel-constantin-intre-arice-si-agricultura-cine-l-ar-impune-drept-conditie-pentru-sustinerea-cabinetului-vestea/”]