“Dragi colegi liberali, este responsabilitatea noastră, ca partid istoric, să ne asumăm acest moment dificil. Nu avem încotro, dacă vrem să readucem România pe un drum al echilibrului economic şi social. Suntem într-un moment de răscruce, în care trebuie să ne păstrăm identitatea. Noi, toţi cei care suntem astăzi parte din PNL, cel mai vechi partid din România – primari, preşedinţi de consilii judeţene, preşedinţi de organizaţii, deputaţi, senatori, consilieri locali şi judeţeni – trebuie să facem ceea ce este necesar pentru ţară”, a scris pe Facebook premierul desemnat Adrian Veştea.

Acesta a invocat experienţa sa de peste 30 de ani în PNL şi în administraţie.

“Nu m-am ascuns în spatele unor liste, ci am candidat uninominal. Experienţa vastă din administraţie ar trebui să înlăture orice urmă de îndoială în ceea ce mă priveşte”, a mai transmis liberalul.

Acesta susţine că “România are nevoie de un Guvern stabil şi eficient, care să ducă mai departe reformele, să implementeze programele asumate prin PNRR şi să continue investiţiile”.

Premierul desemnat anunţă că se bazează pe colegii săi că “vor acţiona raţional” şi că vor “lucra împreună pentru acelaşi scop”.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Biroul Politic Naţional al PNL a fost convocat pentru luni, la ora 17.00, dar în format extins, urmând să participe şi persoane care nu fac în mod normal parte din BPN. Şedinţa va avea loc în sala grupului PNL din Camera Deputaţilor.

Şedinţa a fost convocată după ce preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe liberalul Adrian Veştea să propună Guvernul, fără ca PNL să fie consultat.