Klaus Iohannis: Ultima întâlnire cu Traian Băsescu a fost undeva în 2008. De atunci nu ne-am mai căutat

“Nu am fost nici sunat, nici contactat, ultima întâlnire pe care am avut-o cu preşedintele Băsescu a fost, dacă bine îmi amintesc, undeva la începutul anului 2008. De atunci, nu ne-am mai întâlnit, nici nu ne-am mai căutat!“, a precizat Iohannis, răspunzând la o întrebare pe această temă.

Klaus Iohannis a dezminţit faptul că s-ar fi întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu atunci când a fost filmată maşina liderului PNL în zona reşedinţei prezidenţiale şi a spus că este vorba “despre de o confuzie regretabilă”.

“Aş vrea în mod excepţional să fac o precizare legată de o informaţie: eu nu m-am întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, evenimentul la care a fost fotografiată sau filmată maşina mea a fost un eveniment care a fost în zonă la vila Dante, unde am participat la o întâlnire nepublică, întâlnire de adio pentru vechiul însărcinat cu afaceri al SUA. Este o confuzie regretabilă şi pot să vă spun că atunci când vor avea loc întâlniri de interes public vă voi spune eu acest lucru”, le-a spus Iohannis jurnaliştilor.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/klaus-iohannis-ultima-intalnire-cu-traian-basescu-a-fost-undeva-in-2008-de-atunci-nu-ne-am-mai-cautat-280136


Analyse


2025-11-09 18:34:24

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.