[analyse_image type=”featured” src=”https://www.impactreal.ro/wp-content/uploads/2026/06/olanu-20256-iunie.jpeg”]

La Olanu, apa și canalizarea se află în continuare printre investițiile prioritare. Lucrările aflate acum în execuție acoperă doar o parte din necesarul localității, motiv pentru care administrația locală caută fonduri pentru extinderea rețelelor în zonele care nu au fost incluse în proiectele actuale.
Pentru a rezolva problema, primăria a pregătit documentația necesară pentru un nou proiect amplu. Potrivit estimărilor, ar mai fi nevoie de peste 25 de kilometri de rețele de apă și canalizare pentru a acoperi zonele principale ale comunei.
Primarul Răzvan Popa urmărește acum deschiderea noilor programe de finanțare și speră să obțină fonduri măcar pentru o parte a investiției:
„Așteptăm deschiderea finanțărilor. Pentru noi, apa și canalizarea sunt printre cele mai importante priorități. Avem documentația finalizată și urmărim programele care urmează să fie lansate. Ar fi foarte bine să reușim să obținem finanțare pentru o parte din necesarul localității, astfel încât să acoperim zonele principale”, ne-a declarat primarul
Primăria intră în programul de eficientizare energetică
O altă veste importantă vine din zona investițiilor pentru reducerea consumului de energie. Primăria Olanu a depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională documentația pentru eficientizarea energetică a sediului administrativ.
Proiectul a fost declarat admis și a obținut un punctaj de 57 de puncte, ceea ce oferă șanse bune pentru obținerea finanțării.
Parcul fotovoltaic intră în linie dreaptă
Un alt proiect important este realizarea parcului fotovoltaic din localitate.
Procedura de licitație a fost finalizată, iar lucrările urmează să înceapă în perioada următoare. Investiția va fi realizată în spatele târgului săptămânal, iar termenul estimat pentru finalizare este luna august.
Prin această investiție, administrația locală își propune să reducă valoarea facturilor la energia electrică.
Școlile, pe lista investițiilor
Pe lista proiectelor aflate în pregătire se află și reabilitarea unităților de învățământ din localitate din punct de vedere al riscului seismic. Autoritățile locale caută soluții de finanțare pentru aceste lucrări.
Gazele naturale, proiect comun pentru cinci localități
Una dintre cele mai așteptate investiții este introducerea rețelei de gaze naturale. Pentru realizarea acestui obiectiv, Primăria Olanu s-a asociat cu localitățile Drăgoești, Sâmburești, Dobroteasa și Vulturești într-un parteneriat care permite coordonarea etapelor tehnice și administrative.
Recent, a avut loc o întâlnire cu specialiști pentru stabilirea punctului de reglare a gazelor. Acesta va avea rolul de a regla presiunea gazului înainte ca acesta să ajungă în gospodării și reprezintă o etapă importantă pentru realizarea proiectului.
Planul administrației locale este ca primele racordări să fie realizate în zona centrală a comunei, acolo unde sunt cele mai multe gospodării, după care rețeaua să fie extinsă și către celelalte zone ale localității.
Declarația primarului
Primarul comunei Olanu, Răzvan Popa, spune că proiectul gazelor naturale reprezintă unul dintre obiectivele importante pentru următorii ani: „Pe această direcție lucrăm la branșarea localității la conducta de gaze și am făcut un parteneriat cu încă patru comune din zonă, Drăgoești, Sâmburești, Dobroteasa și Vulturești. Am avut o întâlnire pentru stabilirea punctului de reglare înainte ca gazul să ajungă la utilizatori. Este un proiect important pentru noi și încercăm să punem toate lucrurile la punct pentru a putea trece la etapele următoare. Pentru început ne dorim să conectăm zona centrală a localității, după care să continuăm extinderea rețelei către celelalte zone ale comunei.”

[analyse_source url=”https://www.impactreal.ro/2026/06/11/la-olanu-mai-multe-proiecte-importante-asteapta-unda-verde-pentru-finantare/”]