<div><span style=”font-weight: bold;”>Un adevărat infern s-a coborât asupra românilor din nordul Bucovinei în noapte de 12 spre 13 iunie 1940. Deși avea doar șapte ani, Gheorghe Nandriș, nepotul martirei Anița Nandriș, cel care i-a salvat și editat caietul suferințelor celor 20 de ani în Siberia, își amintește în paginile volumului „Povestea vieții mele”: „Răcneau mai ales </span><span style=”font-weight: bold;”>copiii îngroziți, care se ghemuiau de frică în brațele mamelor, la intrarea în casă a răpitorilor, în miez de noapte.</span></div> <div> </div> <div>Plângeau în hohote femeile disperate, care sărutau pereții și nu se lăsau scoase afară din case, fiind împinse de securiștii ruși cu patul armei. Un sătean s-a prins cu amândouă brațele de stâlpii cuptorului și atâta au tras de el, până s-au rupt stâlpii. Odată smulși din ogradă, erau mânați în grupuri pe străzi de către securiști cu baioneta pe armă, spre locul de adunare, ca vitele la abator. În drumul lor prin noapte pe ulițele satului femeile boceau și când treceau pe lângă porțile vecinilor îi strigau pe nume, luându-și rămas bun de la fiecare, cu un fel de bocet de adio, cu glasurile răgușite, înfundate de lacrimi”. </div> <div> </div> <div>Zădarnic le era plânsul de rămas bun, căci vecinii de frică nu se arătau. Stăteau ascunși în case, cei mai curajoși urmăreau de după garduri, ca pe un spectacol macabru, imposibil de imaginat că e real. Câinii urlau într-un glas cu copiii, prin grajduri răgeau vitele părăsite de stăpân. În acest vacarm se auzeau strigătele călăilor, nerăbdători să-i scoată mai repede din case pe năpăstuiții de pe listele negre, ca să nu-i prindă lumina zilei. Executorii ordinelor </div> <div>criminale se temeau ca dracul de tămâie de lumină, toate crimele se săvârșeau în puterea nopții.</div> <div> </div> <div>Numai dintr-un singur sat, Mahala, în noaptea de 12 iunie, mai mult de 800 de români au fost scoși din casele lor și duși la moarte în depărtări de gheață. Ca și în anii trecuți, la împlinirea a 85 de ani de la tragica noapte, trăitorii de astăzi își pomenesc neamurile martirizate cu o floare, cu o lumânare aprinsă, cu lacrimi curate și memoria veșnic veghetoare la cele două monumente înălțate pentru neuitarea generațiilor viitoare – bustul Aniței Nandriș, înălțat în 2012 în centrul comunei, și monumentul „Dor de Libertate” . </div> <div> </div> <div>Se spune că dacă într-o comunitate există un singur sfânt sau un iluminat, acea comunitate este salvată de la barbarie. Și un singur om posedat de energii creatoare trage după sine, spre desăvârșire, mii de oameni. Cerul deasupra acestei așezări ștefaniene (Mahala a ținut de moșia Mănăstirii Putna) are sute de sfinți, căci este mai bătută de soartă decât oricare altă localitate din actuala regiune Cernăuți. Poate de aceea, măhălenii știu mai bine decât oricine că lipsa de memorie nu-i doar trădare, ci și sinucidere și suferințele din trecut îi unesc mai mult decât bucuriile și izbânzile. </div>