„România a cerut întăriri din partea NATO, dar a primit doar vorbe frumoase”, a spus analistul Ștefan Popescu, într-un video publicat pe Youtube.

Aliații au condamnat atacurile rusești, în contextul dronei de la Galați și au reafirmat solidaritatea cu România, însă, dincolo de comunicat nu a urmat nicio măsură concretă.

„România a cerut atenție suplimentară și măsuri concrete pentru regiunea Mării Negre, NATO a oferit un frumos mesaj de solidaritate, redactat în limbaj standard”, rezumă el — iar diferența, spune, este între resurse și cuvinte.

La finalul reuniunii, Alianța, descrie analistul de politică externă Ștefan Popescu, „a condamnat atacurile rusești asupra infrastructurilor civile din Ucraina, și-a reafirmat solidaritatea în fața României, a reiterat angajamentul de a apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat”.

Forma a fost ireproșabilă; problema, observă Popescu, începe abia după comunicat.

„Adevărata semnificație a unui eveniment nu se găsește în asemenea comunicate oficiale, redactate în limbaj standard, ci în măsurile concrete care urmează după ele”, afirmă el. Și aici, spune analistul, „apare diferența interesantă”.

Nicio suplimentare a trupelor, niciun nou sistem de apărare

Concret, după reuniune nu a fost anunțată nicio întărire.

„N-a fost anunțată nicio suplimentare a trupelor din România. Nu s-a anunțat niciun nou sistem de apărare antiaeriană, niciun pachet special de capacități pentru orașele noastre din sud-est expuse, precum Galațiul, pentru litoralul românesc, pentru Delta Dunării”, enumeră Popescu.

Mai mult, adaugă el, „niciun stat aliat nu și-a exprimat intenția de a transfera echipamente militare suplimentare pe teritoriul României”.

Tocmai acest gol este, în lectura analistului, partea cu adevărat grăitoare.

„Această absență spune mai mult decât orice declarație de solidaritate”, subliniază el, pentru că „în NATO, prioritățile strategice nu se măsoară în comunicate frumoase, ci în echipamente”.

Logica Alianței ar fi, în viziunea sa, transparentă: „Atunci când Alianța consideră că o regiune are nevoie urgentă de întăriri, acestea sunt anunțate și implementate. Când răspunsul rămâne limitat la declarații politice frumoase, mesajul implicit este că situația nu justifică o modificare a posturii militare existente.”

Pentru Berlin și Paris, dronele rămân „efecte secundare” ale războiului

Explicația ține, potrivit lui Popescu, de modul în care marile capitale occidentale citesc situația: incidentele de la granița României nu le-au schimbat evaluarea strategică.

„Pentru Berlin, Paris, Londra, ca să nu mai vorbim de Washington, principala preocupare rămâne războiul din Ucraina, evoluția acestuia”, spune el.

Iar dronele „care ajung, accidental sau nu, pe teritoriul României sunt privite ca efecte secundare ale conflictului, și nu ca semnalele unei amenințări directe la adresa unui stat membru NATO”.

Aceasta ar explica și contrastul dintre tonul alarmant al discursului public de la București și răspunsul rezervat al Alianței. „România a cerut atenție suplimentară și măsuri concrete pentru regiunea Mării Negre, NATO a oferit un frumos mesaj de solidaritate, redactat în limbaj standard”, rezumă analistul.

Diferența i se pare evidentă: „Prima variantă presupune resurse, a doua variantă presupune declarații, cuvinte.”

Ce spune episodul despre locul României în Alianță

Privit dintr-o perspectivă mai largă, episodul „spune poate mai mult despre poziția României în cadrul Alianței Nord-Atlantice decât despre amenințările reprezentate de drone”, apreciază Popescu.

Concluzia lui: „Răspunsul primit sugerează că aliații nu împărtășesc aceeași evaluare a urgenței situației. Dacă ar fi făcut-o, efectele s-ar fi văzut imediat.”

O miză internă: un „livrabil” pentru electorat

La toate acestea se adaugă, ca de obicei, o dimensiune de politică internă. Demersul public al ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, a urmărit, în lectura analistului, „să arate electoratului un livrabil”.

Numai că, observă el, „chiar și știrea dată de Digi24 nu a putut ascunde, prin tonul rezervat, eșecul demersului” — un efect, spune Popescu, „opus scopului urmărit”.

„În loc să evidențieze influența Bucureștiului, importanța Bucureștiului în cadrul NATO, episodul a făcut mai vizibile limitele capacității României de a primi un răspuns concret din partea partenerilor săi”, continuă analistul.

Și adaugă: „Cu cât agitația diplomatică și mediatică a fost mai mare, cu atât mai evidentă a devenit lipsa unor rezultate tangibile.”

Statele sunt evaluate după ceea ce reușesc să obțină

În cele din urmă, măsura succesului ține, pentru Popescu, de rezultate, nu de vizibilitate: „În relațiile internaționale, statele sunt evaluate după ceea ce reușesc să obțină, nu după numărul reuniunilor pe care le convoacă și fotografiile de pe Facebook pe care ministrul le poate publica.”

Cea mai clară consecință a întregului demers rămâne, în opinia sa, „scoaterea la lumină a unei realități neplăcute pentru noi: dificultatea Bucureștiului de a transforma preocupările sale de securitate în decizii concrete ale Alianței”.