[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/06/cornelia-micicoi-e1781267653209.jpg”]
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi, a transmis un punct de vedere referitor la verificările desfășurate de procurorii Parchetului European într-un dosar care vizează implementarea unui proiect finanțat din fonduri europene, precizând că nu are nicio calitate procesuală în cauză.
„În cazul anchetei derulate de procurorii Parchetului European, este vorba despre verificări procedurale, într-un dosar în care nu dețin nici măcar calitatea de martor, nu am fost citată și nu mi s-au adus la cunoștință acuzații de către organele de cercetare”, a transmis aceasta.
Cornelia Micicoi susține că nu au fost identificate elemente care să confirme acuzațiile formulate în spațiul public.
„Nici la biroul asociației, nici la domiciliul propriu nu au fost găsite dovezi care să confirme acuzațiile ipotetice apărute în spațiul public, prin intermediul unor publicații”, a precizat prefectul de Timiș.
Referindu-se la proiectul „Servicii de ocupare și integrare profesională pentru persoane în risc, marginalizate din teritoriul GAL Freidorf”, Micicoi a precizat că proiectul a fost derulat de Asociația Pro Office, pe care o conducea la momentul respectiv, fără ca ea să ocupe funcția de manager de proiect.
Potrivit declarației sale, singura problemă constatată în timpul implementării a vizat restituirea unei sume aferente unor cheltuieli considerate neeligibile, sumă care a fost returnată în termenul stabilit.
„Implementarea proiectului a fost verificată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Atât Raportul misiunii de verificare la fața locului, întocmit la data de 21.08.2024, cât și Raportul misiunii de verificare ex-post, întocmit la data de 19.05.2025, confirmă că asociația a respectat cerințele proiectului, în raport cu asumările din cererea de finanțare”, a mai declarat Cornelia Micicoi.
În ceea ce privește informațiile referitoare la existența unui prejudiciu, prefectul afirmă că o astfel de concluzie poate fi stabilită doar de instanță.
„În realitate, nu se poate stabili un prejudiciu decât de către instanță, după finalizarea cercetărilor, dacă dosarul ajunge în instanță”, a transmis aceasta.
De asemenea, Grupul de Acțiune Locală Freidorf a transmis un comunicat în care precizează că activitatea organizației nu a făcut obiectul anchetei.
„În urma informaţiilor apărute în spaţiul public în data de 12 iunie, cu privire la ancheta Parchetului European România dorim să facem următoarele precizări: nu au existat suspiciuni de fraudă la Asociația Grupul de Acțiune Locală Freidorf, procurorii nu au vizat activitatea asociației”, se arată în comunicatul de presă transmis de GAL Freidorf.
Reprezentanții GAL Freidorf arată că organizația are rolul de a elabora Strategia de Dezvoltare Locală și de a selecta proiectele care contribuie la atingerea obiectivelor acesteia, fără a fi parte a contractelor de finanțare încheiate între beneficiari și ministerul de resort și fără a aproba cheltuielile efectuate de aceștia.
Totodată, asociația afirmă că își desfășoară activitatea în condiții de transparență și integritate și că va continua proiectele dedicate dezvoltării comunității locale.
[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/prefectul-de-timis-cornelia-micicoi-si-gal-freidorf-explicatii-privind-ancheta-aflata-in-atentia-procurorilor-europeni/”]