Elevi trimiși acasă după ce apa a pătruns în două școlii din județ

[analyse_image type=”featured” src=”https://www.buzau.net/stiri-din-buzau/wp-content/uploads/2026/06/index.jpg”]

Ploile torențiale căzute în cursul dimineții în zona de munte a județului Buzău au provocat inundații și au dus la suspendarea cursurilor în două unități de învățământ. Cea mai gravă situație s-a înregistrat la Școala Gimnazială Nr. 1 din Sărulești, unde cantitățile mari de apă căzute într-un timp scurt au format șuvoaie pe versantul din spatele clădirii, care s-au revărsat în interior, scrie Agerpres.

În urma inundației, au fost afectate cinci săli de clasă și holurile școlii din Sărulești, unde apa a atins un nivel de aproximativ 20 de centimetri. De asemenea, terenul de sport a fost complet acoperit de apă. Conducerea școlii a decis suspendarea imediată a activității didactice, iar cei aproximativ 60 de elevi care ajunseseră la cursuri au fost preluați de microbuzul școlar și transportați în siguranță la casele lor.

Autoritățile locale au intervenit prompt cu o motopompă pentru evacuarea apei, solicitând în paralel și sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență. ISU Buzău a trimis la fața locului un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Buzău, format din doi subofițeri, cu o autospecială și două motopompe. Până la sosirea acestora, angajații primăriei reușiseră deja să evacueze apa din școală, astfel că forțele ISU au fost redirecționate către comuna Lopătari, unde alte gospodării fuseseră afectate de inundații.

Probleme au fost semnalate și în comuna Mânzălești, unde pârâul Jgheab s-a umflat și a inundat drumurile de acces și curtea școlii. În acest caz, s-a luat decizia preventivă de a suspenda cursurile cu prezență fizică, elevii continuând activitatea în sistem online. Părinții au fost chemați pentru a-și prelua copiii și a-i duce acasă în siguranță. Pe lângă aceste incidente, pompierii au mai intervenit pentru a evacua apa din subsolul unei grădinițe din municipiul Buzău și dintr-o locuință din comuna Vintilă Vodă.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

[analyse_source url=”https://www.buzau.net/stiri-din-buzau/elevi-trimisi-acasa-dupa-ce-apa-a-patruns-in-doua-scolii-din-judet/”]


Analyse


2026-06-12 16:24:13

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.