Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare a fost un mare sihastru din Egipt și a trăit pe la anii 350-400.

După ce a stat o vreme într-o mănăstire din părțile Tebaidei, a plecat în pustie, unde 60 de ani nu a văzut față de om, scrie Basilica.

L-a găsit aici Sfântul Cuvios Pafnutie, care a călătorit în toată pustia, dorind să cunoască şi să scrie viaţa pustnicilor.

Onufrie i-a spus că a găsit în pustie pacea inimii, bucuriile rupte din bucuria cerească, rugăciunea fierbinte și că a trăit din osteneala mâinilor sale, hrănindu-se din roadele unui smochin din apropiere.

Sfântul Onufrie a murit când încă era la el Pafnutie.

După ce acesta l-a îngropat, îndată coliba s-a prăbuşit, smochinul s-a uscat şi apa izvorului a secat.

Astăzi pomenim și pe Sfântul Cuvios Petru Athonitul, care, după ce a fost rob la arabi, a ajuns în Muntele Athos, unde, la îndemnul Maicii Domnului, a locuit într-o peşteră.

Se hrănea cu ierburile care creşteau în jurul locaşului, iar mai târziu un înger îi aducea hrană la 40 de zile. A biruit multe ispite de la diavol, iar după ce a trecut la cele veşnice, trupul său a fost binecuvântat de Dumnezeu cu neputrezirea.