Traian Băsescu: Armata ucraineană e în dificultate. Poziţia mea în Consiliul European va fi pentru sprijinirea Ucrainei cu armament

Continuarea luptelor în estul Ucrainei riscă să se transforme într-un măcel la adresa armatei ucrainene.

Statele democratice trebuie să depăşească momentul declaraţiilor de bune intenţii.

Cred că armata ucraineană s-a săturat de câte căşti şi câte arme neletale au fost trimise.

Este timpul, dacă vrem să ajutăm democraţia din Ucraina, dacă vrem să dăm o şansă poporului ucrainean să îşi continue drumul spre UE trebuie să acţionăm la fel ca şi Federaţia Rusă. 

Să punem la dispoziţia armatei ucrainene orice mijloace care pot fi disponibilizate pentru a-i ajuta în această luptă care poate deveni inegală.

Apreciez că nivelul de sancţiuni împotriva Rusiei trebuie reevaluat, pentru că sancţiunile s-au adoptat la un moment la care Federaţia Rusă avea o oarecare decenţă în aprovizionarea cu armament decent al separatiştilor.

Federaţia Rusă şi-asumat fără posibilitatea de a nega, chiar dacă diplomaţia Federaţiei Ruse neagă, evidenţa informaţiilor şi a probelor din teren arată fără echivoc că Rusia a trecut la o cu totul altă etapă de sprijinire a separatiştilor. 

Poziţia mea în Consiliul European de mâine va fi îndreptată către sprijinul Ucrainei cu armanent cu care să poată face faţă agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, agresiune materializată în aşa numitul război hibrid. 

Interesul nostru major este o prezenţă a forţelor navale în Marea Neagră. Dar această rotaţie cu nave cu capabilităţi mari care să poată descuraja idei ale unui bolnav care crede că poate reface zonele de influenţă ale fostului URSS trebuie să existe. Nu avem un pericol pentru România în mod raţional , dar trebuie să ne pregătim şi pentru iraţional pentru că acest iraţional se dovedeşte că poate exista”, a spus Traian Băsescu.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/traian-basescu-armata-ucraineana-e-in-dificultate-pozitia-mea-in-consiliul-european-va-fi-pentru-sprijinirea-ucrainei-cu-armament-286845


Analyse


2025-03-21 08:09:51

General Sentiment: mixed (score: 0.1 magnitude: 1.5)

Subject: Sprijinirea Ucrainei cu armament

Entity Sentiment:

  • Traian Basescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • Ucraina: positive (score: 0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 4)
  • Federatia Rusa: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 3)
  • Consiliul European: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Marea Neagra: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • International Relations

Language: romanian

Safety Moderation: War & Conflict,Politics

Excerpt: Traian Basescu sustine sprijinirea Ucrainei cu armament in Consiliul European, subliniind dificultatile armatei ucrainene si necesitatea reevaluarii sanctiunilor impotriva Rusiei.

Summary: Traian Basescu a declarat ca armata ucraineana se confrunta cu dificultati si ca pozitia sa in Consiliul European va fi de a sprijini Ucraina cu armament. El a subliniat ca luptele din estul Ucrainei risca sa devina un macel pentru armata ucraineana si ca este timpul ca statele democratice sa depaseasca declaratiile de bune intentii. Basescu a mentionat ca nivelul de sanctiuni impotriva Rusiei trebuie reevaluat, deoarece Rusia a trecut la o alta etapa de sprijinire a separatistilor. El a subliniat importanta prezentei fortelor navale in Marea Neagra pentru a descuraja actiunile Rusiei.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.