Tot mai mulți români își schimbă numele și renunță la literele ă, â, î, ș, ț din numele de familie, a remarcat Alex Păun pe Substack. Un exemplu notoriu este cel al artistei Irina Rîmeș, care și-a schimbat numele în Irina Rimes (foto).

Acesta a constatat că românii preferă să renunțe la terminațiile care le trădează originea românească.

„Așa se întâmplă că, de la afaceriști la sportivi, de la juriști la medici, conaționalii cu pașaport trec printr-o oportună prefacere cosmetică. Stănescu se ascunde repejor în Stanescu, Ioniță năpârlește în Ionita, Crișan se pitește în Crisan”, a constatat Alex Păun.

Diacriticele sunt bune doar dacă sunt străine

Mai rău, unii români ajunși în străinătate își schimbă și prenumele, nu doar numele.

„Într-un caz, am văzut, recurg la operațiunea Jupuirea: pentru ca numele de familie să treacă granița, căciula, codița și coiful îi sunt rase de pe corp, cu furia epilării definitive (laser?).

În celălalt caz, al numelui mic, se dibuie frecvent după echivalentul străin mai convenabil, de preferință cu litere speciale. Îl cheamă pe domnul doctor Sebastian? Își spune, cochet, Sébastien.

O cheamă pe doamna arhitectă Daniela? Își comandă carte de vizită cu Daniëlle. Îl cheamă pe domnișorul jurnalist Andrei? Se semnează (și subsemnează) André.

Rezultatul, dacă este să tragem linia, are seriozitatea unui banc. Contractele și statele de plată ale lumii se umplu de hibrizi din categoria Sébastien Nita, Daniëlle Stanescu, André Muresan, adică de centauri lingvistici: jumătate cu semne diacritice, jumătate fără.

Logica, admițând că există așa ceva, pare să fie: diacriticele sunt irelevante, cu excepția cazului când sunt străine și, deci, relevante”, a remarcat autorul.

Revoluția schimbării numelor

Unii dintre români își boicotează numele nu doar la nivel de scriere, ci și la nivel de pronunție.

„Nu știu dacă ați băgat de seamă, dar numeroși Dâncu își spun în zilele noastre [Dancu], numeroși Moțoc își spun [Motoc], numeroși Țurcan își spun [Turcan]. Exemplele sunt pretutindeni.

Tot mai mulți Chirică se pretind [Chirica], tot mai mulți Tucă se convertesc la [Tuca], tot mai mulți Pașcu se dau [Pascu].

Printre vedete, avem cazul cântăreței basarabene Irina Rîmeș, care, ajunsă la București, a simțit că nu se poate integra fără să treacă la [Rimes].

Pesemne că, în marea lume a divertismentului, cine vrea să-și facă un nume începe prin a și-l schimba”, a mai remarcat Păun.

Autorul notează că românii nu își schimbă doar numele, ci și felul în care ne prezentăm.

„De curând, în revista România literară, Adrian Popescu povestea că cititorii care se adresează redacției nu mai încep cu „Mă numesc Icsulescu“, ci cu „Numele meu este Icsulescu“, după model anglo-saxon. Este încă un semn că schimbarea la nume a României are datele unei revoluții”, mai scrie Alex Păun.