[analyse_image type=”featured” src=”https://www.banatulazi.ro/wp-content/uploads/2026/06/sums-usvt-agronomie-20.jpg”]
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” este una din cele mai avansate unități de învățământ ce încearcă să aplice cele mai noi tehnologii și cunoștințe ce le poate facilitat o mai bună integrare a tinerilor studenți și absolvenți în realitățile economice actuale.
Stadiile de practică ale studenților vor intra într-o nouă etapă, mult mai ancorată în realitatea actuală prin implementarea unei noi platforme digitale ce, deși nu este revoluționară la prima vedere, va moderniza și eficientiza activitatea tinerilor.
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” a organizat luni 8 iunie, evenimentul de lansare și prezentare a platformei universitare unice, dedicate practicii studențești / SUMS.
Noua platformă digitală centralizează oportunitățile de practică oferite atât de partenerii din mediul privat, cât și de structurile proprii ale universității, asigurând studenților un acces facil și transparent la locuri de practică relevante pentru dezvoltarea lor profesională. Totul este transparent și se poate urmări, cu ajutorul tehnologiei, activitatea practică și rezultatele acesteia. Tot datorită acestei platforme universitatea ține o legătură mai directă cu ofertanții de practică de specialitate având și un contact bidirecțional mai bun.
Deși în țară mai sunt astfel de platforme digitale educaționale la încă câteva universități, aceasta lansata la Timișoara este cea mai complexă ce cuprinde mai multe laturi ale integrării practicii în activitatea didactică.
În cadrul platformei se regăsesc oferte și locuri disponibile din partea companiilor partenere, precum și din cadrul structurilor USVT, inclusiv:
Stațiunea Didactică Timișoara;
SC Agro Tm Campus SRL;
alte structuri academice și administrative ale universității.
Pe viitor se așteaptă ca și alte unități economice să adere la acest sistem eficient de ofertă de locuri de practică specializate pe pregătirea concretă a studentului.
Evenimentul va evidenția importanța colaborării dintre mediul universitar și cel socio-economic, precum și beneficiile concrete pe care această inițiativă le aduce studenților în procesul de formare profesională și integrare pe piața muncii.

În cadrul evenimentului a avut loc:
prezentarea oficială a platformei;
demonstrații live privind funcționalitățile acesteia;
intervenții ale reprezentanților USVT și ale partenerilor implicați;
Rectorul USVT, Alin Popescu, a explicat pe larg intențiile și așteptările de la acest sistem modern de urmăriri a activității studențești. Iar prorectorul Tiberiu Iancu a detaliat toate aspectele legate de această platformă didactică răspunzând la o seamă de întrebări venite de la asistența prezentă în sala Senatului USVT.
[analyse_source url=”https://www.banatulazi.ro/platforma-sums-digitalizeaza-total-practica-studenteasca/”]

