Unul dintre cele mai mari jafuri din istoria infrastructurii feroviare românești zace astăzi abandonat în inima Carpaților. Calea ferată Vâlcele – Râmnicu Vâlcea, o lucrare strategică colosală care ar fi scurtat drumul prin munți cu peste 100 de kilometri, a fost transformată de guvernele post-decembriste dintr-o capodoperă inginerească într-o ruină canibalizată. Deturnarea acestui proiect nu reprezintă doar incompetență, ci un sabotaj economic orchestrat direct din birourile ministeriale.

O minune a ingineriei, lăsată pradă ruginii

Proiectul feroviar Vâlcele – Râmnicu Vâlcea reprezintă o tăietură spectaculoasă prin munți, pe o distanță de peste 40 de kilometri. Complexitatea lucrării este uluitoare pentru România: traseul include tuneluri de peste 2 kilometri lungime, săpate direct în stâncă (precum Gibei și Ploștina), dar și viaductul Topolog – cel mai înalt din țară, ridicându-se la peste 50 de metri înălțime.

În anul 1989, șantierul era finalizat în proporție de 90%. Efortul colosal mai necesita doar montarea șinelor pe anumite porțiuni și realizarea finisajelor. Orice stat responsabil ar fi făcut un efort minim pentru a încheia restul de 10%. În schimb, autoritățile au abandonat șantierul, închizând ochii în timp ce hoții de fier vechi smulgeau șinele și tăiau cablurile.

Jaful cu pixul: Credite externe și studii de fezabilitate fictive

Distrugerea fizică a fost doar prima fază a dezastrului. Adevăratul jaf s-a desfășurat în anii ’90 și 2000, când proiectul a devenit „vaca de muls” a politicienilor și a grupurilor de interese.

Pentru a mima intenția de finalizare a lucrării, statul român a contractat credite externe uriașe, de zeci de milioane de dolari. Acești bani au ajuns pe mâna unor consorții străine dubioase sub formă de avansuri colosale, fără ca pe șantier să se miște măcar o piatră. Mai mult, a devenit o practică nescrisă ca fiecare nou ministru al Transporturilor să comande câte un nou studiu de fezabilitate, în valoare de milioane de euro. Scopul real? Pomparea banilor publici în firmele de consultanță „de casă”, în timp ce pilonii viaductelor crăpau sub acțiunea înghețului.

România merge cu viteza din interbelic, în timp ce scurtăturile zac în pădure

Paradoxul infrastructurii românești este astăzi mai dureros ca niciodată. În timp ce trenurile din România circulă cu viteze medii inferioare celor din perioada interbelică, obligând călătorii și marfa să ocolească zeci de kilometri pe rute sufocate și depășite tehnic, cea mai dreaptă și rapidă rută prin munți este pur și simplu înghițită de pădure.

Cazul Vâlcele – Râmnicu Vâlcea rămâne o rană deschisă a infrastructurii naționale. Este o dovadă clară a modului în care o investiție de miliarde a fost lăsată să moară pentru a alimenta fraude de proporții, ale căror vinovați nu au fost trași niciodată la răspundere. Societatea civilă are datoria de a nu lăsa uitarea să șteargă aceste crime economice împotriva statului român.