Banat: Un tânăr de 23 de ani a murit după un accident între o mașină și o motocicletă

[analyse_image type=”featured” src=”https://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/06/IMG_4077.jpeg”]

Un grav accident rutier s-a produs, marți seara, pe strada Cloșca din Oravița, în urma impactului dintre un autoturism și o motocicletă. În urma coliziunii, conducătorul motocicletei, un tânăr de 23 de ani, a decedat, iar pasagerul aflat pe motocicletă a fost grav rănit și transportat la spital.

Accidentul a avut loc în jurul orei 21:30. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 18 ani, aflat la volanul unui autoturism care circula pe strada Cloșca, ar fi efectuat un viraj la stânga pentru a intra într-o parcare. În acel moment, autoturismul a intrat în coliziune cu motocicleta care circula regulamentar din sens opus.

În urma accidentului rutier, motociclistul a decedat, iar pasagerul acesteia, un tânăr de 18 ani, a fost rănit grav, fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Cei doi ocupanți ai motocicletei purtau căști de protecție, însă nu purtau echipament de protecție.

Șoferul mașinii a fost testat cu aparatele alcooltest și drugtest, rezultatele fiind negative. Totodată, acestuia i-au fost recoltate mostre biologice pentru analize suplimentare.

În cazul motociclistului decedat, prelevarea probelor biologice urmează să fie realizată în cadrul procedurilor medico-legale efectuate la autopsie.

Traficul rutier în zonă a fost blocat pe ambele sensuri pentru desfășurarea cercetărilor la fața locului și reluat după finalizarea intervenției.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal deschis pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs tragedia. De asemenea, permisul de conducere al tânărului aflat la volanul autoturismului a fost reținut până la soluționarea cauzei.

[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/banat-un-tanar-de-23-de-ani-a-murit-dupa-un-accident-intre-o-masina-si-o-motocicleta/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.