Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?

Explozia din Portul Constanța ridică întrebări de securitate majore. Cât de mare este riscul ca o dronă încărcată cu peste 100 kg de explozibil să eșueze pe o plajă plină de turiști și cât de pregătiți am fi? Generalul (r) Virgil Bălăceanu explică vulnerabilitățile sistemului militar românesc.

Adevărul:
Explozia dronei ucrainene la Constanța a ridicat și mai ridică o
serie de întrebări. Mulți continuă să
creadă că România nu e suficient de fermă în raporturile cu
Rusia și se întreabă de ce nu luăm măsuri ferme împotriva
flotei sale fantomă. Care ar fi răspunsul?

Generalul
Virgil Bălăceanu: În absolut toate aceste situații de criză,
elementul de dezinformare apare instantaneu, alimentat de teorii ale
conspirației. Și auzim tot felul de aberații zilnic, mai nou și
asta că am susține Rusia, ba alte nebunii. Să nu mai spun că unii
ne zic că drona a fost trimisă intenționat de ucraineni. S-a ajuns
și până acolo. Dar noi nu nu cred că după atâta timp mai
trebuie să ne pierdem timpul acum cu combaterea tuturor teoriilor
conspirației, ci trebuie să discutăm realitatea brută a cazului
de la Constanța. Cert este că avem obligatoriu nevoie urgentă de o
legislație modernă, de investigații tehnice serioase, de pregătire
operativă și de stabilirea clară a responsabilităților
instituționale.

Cât de bună e în acest moment colaborarea cu partea ucraineană și ce deficiențe mai există în acest sens?

Ei
bine, există o comunicare, există o relație bilaterală, dar la
nivel de stat și la nivel de armată. Eu nu știu să existe o
cooperare transfrontalieră în sensul acordurilor clasice, ci mai
degrabă pe înțelegerea privind schimbul de date și informații în
timp real.

De
fapt, informația legată de drona aflată în derivă trebuia să
ajungă în timp real la partea română. Partea ucraineană trebuia
să transmită alerta imediat ce a pierdut controlul asupra ei.
Timpul nostru de reacție a fost însă mult prea lung, iar din
această cauză nu am valorificat o fereastră uriașă de
oportunitate – de vreo patru ore – pentru a o distruge înainte
de a se autodistruge sau de a exploda în port.

Paradox: colaborarea cu Ucraina, limitată și de regulamentele NATO

Și
cine ar trebui să ia măsuri ca această colaborare cu partea
ucraineană să funcționeze mai bine, dar fără a ne implica direct
în război?

Personal
cred că, pe această linie, Consiliul Suprem de Apărare a Țării
ar trebui să stabilească niște măsuri. Prin Ministerul Afacerilor
Externe, într-o primă fază, dar mai ales prin canalele militare,
trebuie să se ajungă la o cooperare transfrontalieră pe probleme
de apărare mult mai operativă, în special împotriva dronelor. Eu
vorbesc despre o cooperare directă, în timp real.

Fiindcă
vorbim de o perioadă consumatoare de timp în cazul dronei de la
Constanța. Pe de altă parte, există și motive obiective din cauza
cărora aparent este mai dificil să se ia decizii rapide. Aceste
motive obiective țin de un cadru legislativ rigid, dar mai ales de
principiul volumului și tipului de informații care se pot
transmite.

Există
pe de altă parte și o altă problemă. Ucraina nu este stat membru
NATO, iar alianța este foarte restrictivă când vine vorba despre
transmiterea unor informații către orice stat din afară. Cât
poate conta acest detaliu și unde sunt limitele impuse de NATO?

Așa
este, pe de altă parte, vorbim despre transmiterea de informații
către un stat NATO de la un stat care nu este membru NATO. Chiar
dacă Ucraina cere informații în timp real, noi nu putem partaja
secrete militare ale sistemului de supraveghere și cercetare al NATO
fără acordul Alianței. Totuși, informațiile stricte de
avertizare în timp real pot fi împărtășite. Dacă nu le avem pe
acestea, apar probleme mari, iar timpul nostru de reacție devine
extrem de întârziat. Și aici nu mă refer la o fereastră de
oportunitate de patru minute, ci la fereastra de patru ore pe care am
avut-o în cazul dronei maritime de la Constanța.

Nu
știu de ce nu s-au luat măsuri rapide, deși trebuie să ne
întoarcem iarăși la cadrul legislativ. Avem o lege pentru
combaterea dronelor în spațiul aerian, dar nu avem o lege specifică
care să reglementeze modul în care reacționăm în cazul dronelor
maritime de suprafață sau subacvatice.

Cine răspunde dacă se va întâmpla din nou

Drona a explodat cu toată încărcătura ?

A explodat cu toată încărcătura. Nu a fost doar o explozie a
detonatorului pentru autodistrugere. Intensitatea și volumul
deflagrației au demonstrat clar că a explodat întreaga cantitate
de explozibil aflată la bord. Aici nu mai există niciun dubiu, deși
văd că încă există multă discuții în spațiul public.

Totuși,
dacă a fost posibil să ajungă vineri o dronă maritimă până în
Portul Constanța, ce garanții avem că nu vor urma și altele?

Problema
este că nu avem nicio garanție. Atâta timp cât războiul continuă
la granițele noastre, vom continua să avem drone aeriene în
derivă, drone de testare, drone de observație, mine marine și
drone maritime scăpate de sub control. Pornind de la această
realitate, trebuie să ne punem la punct modul de reacție național
și, desigur, să amplificăm aceste proceduri la nivelul NATO. Mi se
pare că nu trebuie să vorbim doar despre un „Scut al Dunării”,
ci trebuie să vorbim foarte serios despre un „Scut al Dobrogei”.
Sunt elemente strategice pe care trebuie să le avem în vedere.

Se întoarce armata obligatorie? Semnalul de alarmă tras de un general NATO: „Dacă acest test eșuează, clasa politică trebuie să decidă”

Psihozele care ne blochează 

O
întrebare care apare în spațiul public e de ce nu avem exerciții
imediate de protecție sau simulări pentru populație?

Pentru
că se spune că s-ar accentua psihoza de război. Vă dați seama că
ar fi complicat să faci un exercițiu de evacuare a întregului Port
Constanța, cu toate consecințele economice aferente… E adevărat,
sigur că ar fi complicat, dar ar fi extrem de util. Ar apărea
panică, iar unii ar considera imediat că începe războiul. Însă,
dacă avem forțe militare suplimentare dislocate în zonă, chiar
și în timpul sezonului estival, navele Forțelor Navale,
elicopterele și aviația ar trebui să patruleze mult mai des și la
altitudini joase pentru a putea observa zona. Trebuie să acceptăm
această realitate și să nu o privim speriați ca pe o
„militarizare a Dobrogei”. De aceea, avem nevoie urgentă de o
strategie de comunicare eficientă la nivel public din acest punct de
vedere.

Sezonului
estival stă să înceapă, iar mulți oameni se vor gândi de două
ori dacă mai pot să meargă pe litoral. Cât de mare e riscul să
apară într-o zi o dronă și pe o plajă publică și să
explodeze?

Probabilitatea
de a exploda la impactul cu o plajă de nisip este mai mică,
deoarece aceste sisteme sunt proiectate să se declanșeze când
lovesc un corp solid, un pescaj de navă. Pe de altă parte, dacă
eșuează pe plajă, se poate activa sistemul de autodistrugere după
un anumit timp. Deci riscul există.

„Vulnerabilitățile sunt evidente”

Unii
se întreabă acum dacă Portul Constanța și întregul sistemul
militar românesc ar prezenta vulnerabilități la un atac
terorist cu drone, nu neapărat din partea Rusiei?

Vulnerabilitățile
sunt evidente. Ele provin din faptul că nu ne-am concentrat, din
punct de vedere tehnic și al dotării, pe acest tip de amenințare
modernă. Nu au fost luate în calcul aceste riscuri din timp, nici
măcar în momentul în care a început acest nou tip de război
naval, bazat pe drone maritime în Marea Neagră. Nu ne-am adaptat
din punct de vedere al echipamentelor, al pregătirii și al
legislației.

Este
elocvent faptul că am întârziat enorm până să avem o lege a
dronelor aeriene, iar acum nici pe aceea nu o aplicăm complet. În
schimb, nu avem deloc o lege care să reglementeze clar cum acționăm
în cazul dronelor maritime, care poartă la bord peste 100 de
kilograme de explozibil.

Până
la urmă în toată această panică, nimeni a dat un răspuns la o
întrebare esențială. Există cineva în Portul Constanța care
coordonează întreaga activitate de securitate în caz de criză sau
ministerele și instituțiile statului vor ridica din umeri și vor
da vina una pe alta?

Din
câte știu, nu. Fiecare instituție își are propriile misiuni și
sunt obligate să coopereze, dar nu există un coordonator central,
un comandant unic al acțiunii într-o situație de criză de acest
gen. Iar acest lucru ar trebui reglementat de urgență.

Este
adevărat, dacă ne referim la comunicare, până la urmă s-a
comunicat câte ceva. Problema este că există date care pot fi
făcute publice și date clasificate. Nicio țară din lume nu
comunică absolut totul în timpul unui conflict la graniță.
Totuși, în acest moment, marea problemă nu este neapărat
deficiența de comunicare, ci lipsa de acțiune pe punctele critice:
cooperarea transfrontalieră militară cu ucrainenii, legislația
neadaptată, lipsa unei comenzi unice între instituții și
echipamentele deficitare. În plus, dacă vom avea o prezență
militară mai consistentă pe Dunăre (la granița cu Ucraina) și în
apele teritoriale, va trebui să explicăm foarte clar populației
acest lucru prin strategii media bine puse la punct.

„Ar trebui să demisioneze imediat. Rușii își freacă mâinile de bucurie!”. Generali de top reacționează după ce șeful Armatei a devenit suspect la DNA

Minusurile legilor pe care le-am aplaudat

Apropo
de legislație, ne amintim că anul trecut a fost adoptată o lege
pentru drone, iar toți s-au grăbit să aplaude. La un an distanță,
MApN și Autoritatea Navală Română încă se contrazic cine
trebuia să vadă mai repede drona de la Constanța și să ia
măsuri. Cum ar trebui să stea lucrurile?

Atâta
timp cât nu avem o legislație clară care să specifice în
totalitate atribuțiile pe timp de pace pentru dronele maritime, nu
pot da un răspuns cert. De pildă, legea prevede clar că dacă
președintele decretează – iar Parlamentul încuviințează –
starea de asediu sau de urgență, ceea ce nu este cazul acum,
conducerea întregului aparat de securitate din MApN și MAI trece
sub comanda directă a Ministerului Apărării. În acel scenariu
știm exact cine conduce, dar în altele nu tocmai. Și atunci rămân
întrebări de genul, într-o
situație ambiguă de criză, cum a fost cea din Portul Constanța,
cine deține comanda operativă între cele două ministere. Dar
aici nu prea știm. Din câte cunosc, nu avem un răspuns clar în
legislația secundară actuală. Și am auzit și altă înrebare,
anume dacă o navă a Gărzii de Coastă deschidea focul asupra
dronei maritime în interiorul portului pentru a o neutraliza, era
complet acoperită de lege? Nu știu, probabil că da, dar
procedurile trebuie să fie clare, scrise negru pe alb și cunoscute
de comandanți.

Dar
cine controlează mai bine intrările și ieșirile din port?

Și
aici avem discuții inteerminabile. Să fie Forțele Navale Române
sau Ministerul Afacerilor Interne prin Poliția de Frontieră și
Garda de Coastă? Le cunoaștem misiunile fiecăreia, dar apare
întrebarea cine le integrează și le coordonează într-un punct
unic. Avem Ministerul de Interne, Ministerul Apărării, Ministerul
Transporturilor, Administrația Portului Constanța… Vedeți, sunt
prea multe verigi pe lanțul de decizie, iar la toate acestea vor
trebui să răspundă autoritățile, să aveam un CSAT și să găsim
și un cadru pentru noi legi ce vor suplini aceste goluri. Altfel, de
fiecare dată când va apărea o nouă problemă nu vom face decât
să constatăm că nu avem soluții, că nici nu știm de fapt cine
răspunde într-un anumit caz și cine o face în altul.