[analyse_image type=”featured” src=”https://s2.ziareromania.ro/?mmid=1106156b17c280da54″]
Rusia spune că drona de la Constanța era ucraineană, deși nu au analizat resturile. În cazul de la Galați, rușii au cerut anchetă înainte să spună țara de origine a dronei
Într-un comunicat de presă, Ambasada Rusiei în România susține că drona maritimă care a explodat în Portul Constanța și alte trei vehicule similare aflate în derivă către apele teritoriale românești ar fi aparținut Ucrainei și ar fi fost utilizate de Kiev în operațiuni desfășurate în Marea Neagră.
Reprezentanții ambasadei afirmă că orice încercare de a atribui Rusiei responsabilitatea pentru incident este „lipsită de orice temei”, acuzând autoritățile române că au oferit informații „intenționat incomplete” cu privire la cazul dronei descoperite la Constanța.
“Având în vedere informațiile intenționat incomplete difuzate de Ministerul Apărării Naționale al României cu privire la drona maritimă care a explodat în portul Constanța, precum și la alte trei drone similare aflate în derivă către apele teritoriale românești, Ambasada Rusiei în România aduce la cunoștința opiniei publice românești faptul că este vorba despre vehicule maritime fără pilot ucrainene, utilizate de regimul de la Kiev pentru comiterea de acte teroriste împotriva navelor civile și pentru crearea unor amenințări la adresa siguranței navigației în Marea Neagră.
Orice încercări de a asocia, direct sau indirect, aceste drone cu Rusia și de a atribui acesteia responsabilitatea pentru incidentul respectiv sunt lipsite de orice temei”, a transmis Biroul de Presă al Ambasadei.
