[analyse_image type=”featured” src=”https://blitz24.ro/wp-content/uploads/2019/04/spital-stat.jpg”]
Începând din data de 1 iunie, bolnavii cronici şi oncologici vor beneficia din nou de concediu medical plătit integral, chiar din prima zi.
Măsura a fost aprobată la sfârșitul lunii aprilie de Camera Deputaților, for decizional, iar ulterior, preşedintele României a promulgat legea, care intră de astăzi în vigoare.
În aceste condiții, această tăiere nu se mai aplică: pacienţilor incluşi în Programele Naţionale de Sănătate, inclusiv celor oncologici; bolnavilor cu afecţiuni grave continue, concediilor pentru sarcină patologică şi pentru îngrijirea copilului bolnav și concediilor medicale acordate în regim de spitalizare.
Până acum, prima zi de concediu medical punea mulţi români în situaţia de a alege între a merge bolnavi la muncă sau a pierde bani.
CITEȘTE ȘI Icre marca ,,Negro2000,, retrase din magazinele Profi
Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, certificatele de concediu medical eliberate în perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027, calculul și plata acestora se fac prin diminuarea cu o zi.
Acestea vor fi suportate de către angajator, din a 2-a zi până în a 6-a zi de incapacitate temporară de muncă.
Măsurile luate în ultimele luni au dus la reducerea drastică a numărului de zile de concediu acordate nejustificat și la degrevarea bugetului de stat de cheltuieli considerabile.
În medie, din iulie și până în decembrie, anul trecut, doar din concediile medicale fictive s-au economisit 120 de milioane de lei pe lună.
Problema concediilor luate abuziv nu este specifică doar României, fenomenul fiind prezent și în alte state europene.
[analyse_source url=”https://blitz24.ro/national/plata-concediului-medical-se-va-face-din-prima-zi-pentru-anumite-boli/”]