Peșteră inundată în Laos: Echipele de salvare caută o nouă cale de acces către cei doi dispăruți

[analyse_image type=”featured” src=”https://agerpres.ro/data/202606/20260601142044_616329.jpg”]

Echipele de salvare care îi caută pe cei doi bărbați dispăruți într-o peșteră parțial inundată din Laos au anunțat luni că încearcă să găsească un nou punct de acces în subteran, în contextul în care ploile torențiale au îngreunat eforturile scafandrilor în interiorul peșterii, informează AFP.

Un bărbat a fost scos vineri din peșteră, iar alți patru au reușit să iasă sâmbătă pe picioarele lor – ghidați de salvatori -, după ce au rămas blocați timp de o săptămână la o adâncime de 300 de metri în acea peșteră din provincia Xaysomboun, situată în centrul țării.

Echipele de salvare le-au transportat provizii și medicamente, pompând în același timp apa din peșteră timp de câteva zile, pentru a le facilita ieșirea la suprafață.

Într-un mesaj video difuzat luni de presa de stat din Laos, unul dintre cei cinci supraviețuitori, identificat cu numele de Laen, a explicat că el și ceilalți săteni au intrat în acea peșteră pentru a vâna lilieci, cu care se hrănesc. Apoi, au decis cu toții să încerce să extragă și aur din vechile zone miniere ale peșterii.

‘Am plecat să căutăm ceva de mâncare și ne-am gândit că, dacă am putea câștiga și niște bani, atunci de ce nu? Așa trăim cu toții în sat, dar a început să plouă și peștera a fost inundată’, a povestit el în mărturia sa video.

Cei doi bărbați, care sunt în continuare dați dispăruți, s-ar fi aventurat și mai adânc în interiorul peșterii.

Echipele de salvare se străduiesc luni să găsească o cale de acces alternativă, întrucât precipitațiile recente au făcut condițiile din interiorul peșterii să devină și mai periculoase.

Scafandrul malaezian Lee Kian Lie a declarat luni pentru AFP că o echipă de salvatori continuă să exploreze interiorul peșterii și să degajeze un pasaj, după ce ploaia a inundat din nou galeriile subterane.

O a doua echipă ‘va căuta o potențială intrare pe cealaltă parte a muntelui pentru a avea acces’ la o secțiune a peșterii unde salvatorii bănuiesc că s-au refugiat ultimii doi bărbați, a adăugat el.

Ploaia a făcut ca unele pasaje să devină ‘prea instabile’, iar prioritatea căutărilor ‘s-a îndreptat spre piste promițătoare situate deasupra peșterii’, care ar putea duce la o galerie în care s-ar fi refugiat cei doi bărbați, a declarat scafandrul finlandez Mikko Paasi pe rețelele de socializare.

Salvatorul thailandez Kengkard Bonggawong a precizat că echipele de intervenție folosesc, de asemenea, radare satelitare pentru a localiza galerii ce ar putea duce spre locul în care se află cei doi dispăruți.

Un alt salvator thailandez, Manat Artmongkron, a afirmat, într-un mesaj mai încurajator, că membrii unei echipe de salvare, care au coborât în rapel la 70 de metri în adâncime au auzit ‘sunete de lovituri’ provenind dintr-o galerie, ceea ce el a considerat că reprezintă ‘o veste bună’. AGERPRES/(AS – redactor: Florin Bădescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 172

[analyse_source url=”https://agerpres.ro/social-extern/2026/06/01/pestera-inundata-in-laos-echipele-de-salvare-cauta-o-noua-cale-de-acces-catre-cei-doi-disparuti–1561880″]


Analyse


2026-06-01 19:31:07

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.