[analyse_image type=”featured” src=”https://s1.ziareromania.ro/?mmid=5c0a056b1648082d91″]
Nicușor Dan: „Trăim vremuri dificile”. Președintele a cerut alocarea de resurse și consolidarea rezervei militare naționale
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis duminică, 31 mai 2026, un mesaj cu ocazia Zilei Rezervistului Militar, în care a vorbit despre rolul militarilor în rezervă și în retragere, dar și despre necesitatea consolidării capacității de apărare a țării.
Șeful statului a afirmat că România se află într-un context de securitate complicat, în care rezerva militară națională are un rol important în capacitatea de apărare și descurajare.
„Trăim vremuri dificile, marcate de provocări care redefinesc securitatea la nivel regional, european și global. În acest context, alocarea de resurse și consolidarea rezervei militare naționale potențează forța militară și capacitatea de apărare și descurajare”, a transmis Nicușor Dan.
Președintele a subliniat și importanța alianțelor strategice ale României, arătând că securitatea țării este susținută de cooperarea cu NATO și de Parteneriatul Strategic cu Statele Unite.
„Cooperarea strânsă cu aliații din NATO și Parteneriatul Strategic cu Statele Unite reprezintă cele mai solide garanții de securitate ale României din istorie, obținute inclusiv prin implicarea rezerviștilor militari”, a afirmat șeful statului.
În mesajul adresat militarilor în rezervă și în retragere, Nicușor Dan le-a transmis acestora respectul și aprecierea statului român pentru activitatea desfășurată în uniformă, atât în țară, cât și în teatrele de operații.
„Aveți respectul și aprecierea României pentru modul în care ați purtat cu cinste și onoare uniforma militară, în cadrul misiunilor din țară sau în teatrele de operații, alături de aliați și parteneri, în Afganistan, Irak sau Balcanii de Vest, până în Africa și Asia”, a transmis președintele.
Nicușor Dan a arătat că militarii în rezervă au contribuit la prestigiul Armatei României în structurile internaționale din care țara face parte.
„Ați avut o contribuție esențială la prestigiul de care se bucură Armata României în Uniunea Europeană, în NATO și ONU”, se mai arată în mesaj.
