Creștere cu 20% a acoperirii vaccinale ROR în Timiș!

[analyse_image type=”featured” src=”https://renasterea.ro/ro/wp-content/uploads/2026/05/vaccin-ror.jpghttps://renasterea.ro/ro/wp-content/uploads/2026/05/vaccin-ror.jpg”]

Creștere cu 20% a acoperirii vaccinale ROR în Timiș!

O creștere cu 20% a acoperirii vaccinale ROR în Timiș a fost raportată de autoritățile sanitare în cadrul proiectului pilot „Studiu calitativ cu personalul medical și părinți/aparținători pentru creșterea ratei de vaccinare a copiilor în comunitățile rurale și semi-urbane din România cu nivel socio-economic scăzut”, sprijinit de OMS și INSP.

„Direcția de Sănătate Publică Județeană Timiș anunță încheierea cu succes a Planului de acțiune din cadrul proiectului „Studiu calitativ cu personalul medical, părinți/aparținători pentru creșterea ratei de vaccinare a copiilor în rândul comunităților rurale/semi-urbane din România cu un nivel socio-economic scăzut”.

Implementat în perioada septembrie 2025 – aprilie 2026, proiectul a fost derulat în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

Obiectivul principal a vizat combaterea acoperirii vaccinale scăzute prin informarea corectă a cadrelor medicale și însușirea unor tehnici moderne de comunicare, precum interviul motivațional”, a precizat purtătorul de cuvânt al DSP Timiș, Cornelia Bubatu.

Rezultate de impact la nivel județean

În perioada septembrie 2025 – martie 2026, acoperirea vaccinală cu doza 1 de vaccin ROR (pentru cohorta de copii născuți în iulie 2024) a înregistrat o creștere semnificativă de 20%, evoluând de la 43,98% (august 2025) până la 64,26% la reevaluarea din 31.03.2026.

La nivelul județului Timiș s-au administrat 5.611 doze de vaccin ROR, cu 822 mai multe doze comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Din acestea, 2.680 au fost doze pentru vârsta de 12 luni și 2.931 pentru vârsta de 5 ani.
În cabinetele unde s-au concentrat acțiunile, numărul total de vaccinări a crescut de la 56 la 104 doze. Comuna Saravale reprezintă un exemplu de succes, înregistrând un trend ascendent clar al vaccinării după mai mulți ani de stagnare.

Acțiuni concrete în comunități

Intervențiile s-au desfășurat intens în 5 localități prioritare: Comuna Saravale, Comuna Sânpetru Mare, Comuna Checea, Sat Măguri (Lugoj) și cartierul Kuncz din Timișoara. În fiecare zonă au avut loc întâlniri cu autoritățile locale, cadrele didactice, personalul medical și părinții, dublate de evenimentele „Zile ale vaccinării” organizate direct în cabinetele medicilor de familie . Totodată, medicii de familie și asistenții din județ au participat la ateliere specializate de consolidare a abilităților de consiliere.

„Deși rezultatele proiectului sunt încurajatoare, reticența la vaccinare rămâne o provocare majoră. Datele extrase din Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) arată că principalele motive ale nevaccinării sunt neprezentarea la vaccinare (51-55%) și refuzul direct (25-30%) Pentru atingerea obiectivului recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, respectiv o acoperire vaccinală de peste 95%, sunt necesare eforturi susținute și colaborare permanentă între instituțiile sanitare, autoritățile locale, cadrele medicale și comunitate.

CITEȘTE ȘI: Afterschool modern, pentru școlarii din comuna Belinț. Finanțarea, de 4 milioane de lei, este asigurată de CJT. Foto

Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș își menține ferm angajamentul de a continua activitățile de informare, prevenție și promovare a vaccinării, în vederea protejării sănătății copiilor și prevenirii reapariției bolilor transmisibile prevenibile prin vaccinare. Doar printr-un efort comun continuu și o informare corectă putem proteja sănătatea copiilor noștri”, a completat Cornelia Bubatu.

[analyse_source url=”https://renasterea.ro/crestere-cu-20-a-acoperirii-vaccinale-ror-in-timis/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.