Analistul Ștefan Popescu atrage atenția că mișcările geopolitice recente arată că România este adevăratul punct strategic de pe flancul estic al NATO.

Mai mult, acesta susține într-un video publicat pe Youtube, că întreg spațiul sud-estic pare să fie unul de „incertitudine politică”.

Mișcări de trupe în Baltica

Popescu pleacă de la informația că Germania și Olanda au anunțat coordonarea unei structuri militare NATO dedicată apărării țărilor baltice, Franța și Norvegia au semnat un tratat de apărare prin care Oslo intră sub umbrela nucleară franceză, iar Statele Unite au confirmat relocalizarea a 5.000 de militari în Polonia.

„Aceste evoluții, aparent distincte, se leagă de fapt într-o aceeași logică strategică, repoziționarea centrului de greutate strategic european, conturarea unei axe occidentale consolidate pe diagonala Europa de Nord. Aici apare însă întrebarea pentru noi românii: Ce se întâmplă în sud-estul acestei arhitecturi?”, se întreabă Popescu.

Contrar percepției curente din spațiul public românesc, flancul baltic nu mai reprezintă veriga slabă a apărării estice. Concentrarea fără precedent de putere occidentală în regiune — Finlanda, Suedia, Polonia, Germania, Franța, Marea Britanie și SUA formând un arc continuu — transformă Baltica într-o zonă de contact rigid, „care reduce drastic spațiul de manevră al oricărei mișcări eventuale a Rusiei”.

„Astfel, Baltica nu este cel mai slab punct al flancului estic, cum se mai spune pe la noi, ci mai degrabă o zonă de contact rigid, unde escaladarea ar genera imediat o reacție sistemică a întregii alianțe occidentale”, a notat el.

Marea Neagră — platformă de deschidere strategică multiplă pentru Rusia

Cu totul diferită este geometria strategică a Mării Negre. Spre deosebire de Baltică, aceasta funcționează ca o platformă de proiecție cu mai multe direcții simultane: spre Republica Moldova, Balcani, estul Mediteranei — unde Rusia menține baze active în Siria — și spre Africa prin conexiunile libiene.

„Prin Marea Neagră, Rusia vizează accesul la o zonă care deschide mai multe direcții strategice simultane spre Republica Moldova, spre Balcani, lumea slavo-ortodoxă, spre estul Mediteranei, unde rămân active bazele rusești din Siria, dar și conexiuni spre Libia, spre spațiul african. Aici Marea Neagră funcționează ca o platformă de deschidere, nu ca o linie de închidere, și exact aici apare dezechilibrul”, a transmis Popescu.

De ce tace România?

În acest context, România se află într-o situație paradoxală: stat NATO riveran Mării Negre, dar al cărui discurs public și oficial tinde să preia narativul baltic, neglijând specificul propriei poziții geopolitice.

Recentul summit B9 de la București a integrat agenda nordică și baltică prin invitarea statelor nord-europene, în timp ce Turcia — singura voce cu audiență occidentală care susține importanța autonomă a Mării Negre — a lipsit.

Totodată, tendința de extindere a formatului spre un B14, care ar include deplin statele nordice, riscă să dilueze și mai mult relevanța flancului sud-estic în interiorul arhitecturii estice a NATO.

„Rezultatul este o asimetrie de percepție. Baltica devine centrul discursului despre vulnerabilitatea estică, în timp ce Marea Neagră e tratată, riscă, hai să spunem, riscă să fie tratată ca un subcapitol regional, deși din punct de vedere geopolitic este spațiul cu cele mai multe deschideri strategice simultane pentru Federația Rusă”, a mai declarat Popescu.