Acordurile pentru terasele sezoniere, emise de Primăria Timișoara într-un timp mai scurt

[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2016/02/terasa.jpg”]

Primăria Timișoara anunță că introduce o nouă măsură menită să reducă timpii de emitere a acordurilor pentru terasele sezoniere și să eficientizeze procesul de analiză a cererilor. Așadar, de la 1 iunie, agenții economici vor achita taxa aferentă emiterii sau prelungirii acordului de comerț stradal la momentul depunerii cererii, condiție necesară pentru preluarea și analizarea solicitării.

„Prin acest demers, municipalitatea urmărește eficientizarea procesului de analiză a cererilor, reducerea timpilor de emitere a acordurilor și asigurarea unui flux administrativ mai clar și mai predictibil pentru operatorii economici. În situația în care documentația este incompletă sau duce la respingerea cererii de emitere, agenții economici pot solicita returnarea taxei sau utilizarea ei pentru o nouă cerere”, a transmis Primăria Timișoara.

Măsura vine în completarea procedurilor deja existente pentru celelalte tipuri de acorduri și avize necesare desfășurării activităților comerciale. Cererile pot fi depuse online prin intermediul platformei de servicii a Primăriei Timișoara, AICI și AICI!

 

[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/acordurile-pentru-terasele-sezoniere-emise-de-primaria-timisoara-intr-un-timp-mai-scurt/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.