[analyse_image type=”featured” src=”https://www.romania-actualitati.ro/img.php?u=https%3A%2F%2Fwww.romania-actualitati.ro%2Fuploads%2Fmodules%2Fnews%2F0%2F2026%2F5%2F28%2F229078%2F1779945946fbc5fe64.jpg&w=960&h=540&c=1″]
Sporurile funcţionarilor publici care lucrează cu fonduri europene ar urma să fie acordate strict în funcţie de performanţă, adică vor fi legate direct de sumele transferate beneficiarilor din România. Guvernul are pe agendă, în şedinţa de joi, un act normativ menit să schimbe radical modul de evaluare a angajaţilor care au astfel de atribuţii.
Şi tot joi executivul ar urma să elimine secretomania legată de vilele de protocol şi de beneficiarii acestora. Potrivit unui proiect de hotărâre, Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat va fi obligată să raporteze public cine locuieşte în proprietăţile statului şi cu ce costuri.
Relatează Andrei Şerban: ”Hotărârea care va obliga RAPPS-ul să publice de două ori pe an lista cu imobilele închiriate trebuie să cuprindă următoarele: adresa, suprafața desfășurată și destinaţia imobilului.
Pentru persoanele juridice vor fi publicate denumirile beneficiarilor, iar în cazul persoanelor fizice, pentru a se respecta legea, nu se va publica numele acestora, ci doar categoria funcției, de exemplu demnitar sau înalt funcționar public și categoria instituției unde lucrează, cum ar fi: minister, agenție, birou parlamentar ș.a.m.d. De asemenea, această listă mai trebuie să arate și tipul contractului, prețul sau chiria lunară, acolo unde este cazul.
Un alt proiect de hotărâre, care ar putea să fie discutat de guvern, este cel care leagă sporurile salariale de performanțele funcționarilor publici care lucrează cu fonduri europene. Premierul interimar Ilie Bolojan preciza și ieri, într-un interviu, că sporurile nu se vor mai acorda doar pe baza calificativelor din anul precedent, așa cum se face în momentul de față, ci ele vor fi legate de cererile procesate, de timpii care trebuie să fie respectați și de fondurile europene care au fost transferate beneficiarilor din România, într-un cuvânt de performanța funcționarului public.”/editor Florin Lepadatu/
[analyse_source url=”https://www.romania-actualitati.ro/stiri/politica/sporurile-functionarilor-publici-care-lucreaza-cu-fonduri-europene-ar-urma-sa-fie-acordate-strict-in-functie-de-performanta-id229078.html”]
