„Salvați învățământul din Tulcea înainte să mai pierdem copii” apelul deputatului Sergiu Constantinescu către Guvern

Sergiu Constantinescu, deputat PSD Tulcea. FOTO SC
Sergiu Constantinescu, deputat PSD Tulcea. FOTO SC

Deputatul PSD de Tulcea, Sergiu Constantinescu, solicită din nou demisia inspectorului școlar general al județului Tulcea, Viorica Pavel, și a secretarului de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion, după ce a primit răspunsul oficial la o interpelare privind măsurile de prevenire a suicidului în rândul elevilor.

Parlamentarul susține că datele transmise de Inspectoratul Școlar Județean Tulcea confirmă existența a cinci tentative de suicid și a opt cazuri de automutilare în anul școlar aflat în desfășurare și consideră că actualele măsuri sunt insuficiente pentru a răspunde unei probleme pe care o descrie drept extrem de gravă.

„Am primit răspunsul oficial la întrebarea adresată Ministerului Educației privind măsurile de prevenire a suicidului în rândul elevilor. Patru pagini de programe naționale, proiecte județene, campanii, parteneriate și activități desfășurate în regim de voluntariat. În tot acest răspuns sunt explicate atribuțiile teoretice ale consilierilor școlari și sunt enumerate diferite inițiative, însă nu găsesc răspunsul la problema reală cu care ne confruntăm în județul Tulcea”, a declarat deputatul Sergiu Constantinescu.

Potrivit acestuia, una dintre principalele probleme este deficitul de specialiști din sistemul de consiliere școlară, în special în mediul rural.

„Datele oficiale arată că în mediul rural din Tulcea un singur consilier școlar deservește 592 de elevi, în condițiile în care recomandarea europeană este de un consilier la 250 de elevi. Mai mult, în județ există doar trei posturi de psiholog școlar, iar două dintre acestea sunt vacante. În județul în care copiii se sinucid, statul român nu reușește nici măcar să ocupe două posturi de psiholog școlar. Asta nu mai este lipsă de resurse, este incompetență administrativă”, a afirmat parlamentarul tulcean.

Sergiu Constantinescu susține că răspunsul transmis de Ministerul Educației nu oferă explicații privind funcționarea concretă a mecanismelor de sprijin pentru elevii aflați în situații de risc și cere măsuri urgente la nivel național și județean.

„Statul nu poate răspunde cu liste de ONG-uri și proiecte atunci când propriile cifre arată că sistemul public de consiliere este rupt. Când pierzi un copil este o tragedie. Când pierzi cinci și răspunzi cu un dosar de programe și campanii, nu mai vorbim despre nepăsare, ci despre faliment instituțional. Revin cu apelul către prim-ministrul României: salvați învățământul din județul Tulcea de incompetență înainte să mai pierdem alți copii”, a transmis deputatul PSD de Tulcea.

Parlamentarul a precizat că a solicitat Ministerului Educației și situația la nivel național privind cazurile de suicid și tentative de suicid în rândul elevilor și că a revenit cu solicitarea după ce nu a primit răspuns la prima adresă transmisă instituției.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.


Be the first to comment

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published.

*