[analyse_image type=”featured” src=”https://www.gazeta-valceana.ro/wp-content/uploads/2026/05/PNL-Buican-sedinta.jpg”]

Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Partidului Național Liberal – Filiala Vâlcea și-au anunțat sprijinul privind susținerea poziției președintelui PNL, Ilie Bolojan, referitoare la relația politică și guvernamentală cu Partidul Social Democrat.
Peste 200 de lideri locali liberali au participat, în data de 22 mai 2026, la ședința Comitetului Director Județean al PNL Vâlcea, în cadrul căreia a fost adoptată, cu unanimitate de voturi, rezoluția de susținere a poziției președintelui PNL, Ilie Bolojan, privind neparticiparea Partidului Național Liberal într-o formulă de guvernare alături de PSD.
Mesajul transmis de organizația PNL Vâlcea este unul clar: Partidul Național Liberal trebuie să revină la valorile și principiile care au definit liberalismul românesc – competență, responsabilitate, reformă și respect față de electoratul de dreapta.
„În cadrul întâlnirii s-a subliniat necesitatea unei reconstrucții politice bazate pe credibilitate și coerență, precum și susținerea direcției de reformă și modernizare promovată de Ilie Bolojan. Totodată, PNL Vâlcea a solicitat organizarea de urgență a unui Congres extraordinar al partidului, pentru clarificarea direcției strategice și construirea unei conduceri bazate pe competență și competiție reală. Participarea numeroasă a primarilor, consilierilor locali și județeni, precum și a liderilor organizațiilor locale a demonstrat unitatea și determinarea liberalilor vâlceni de a susține un proiect politic autentic de centru-dreapta pentru România”, au anunțat reprezentanții PNL Vâlcea, la finalul întâlnirii.

Ultimele articole
Related articles

[analyse_source url=”https://www.gazeta-valceana.ro/politica/liberalii-valceni-il-sustin-pe-ilie-bolojan-nu-mai-vor-sa-participe-la-guvernare-alaturi-de/”]