Kelemen Hunor: România încalcă drepturile maghiarilor de păstrare a identităţii naţionale

Aflat la Arad pentru a participa, luni după-amiază, la manifestări comemorative în Parcul Reconcilierii Româno-Ungare, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a abordat, într-o conferinţă de presă, temele sale din campania electorală pentru Preşedinţia României, spunând, între altele, că prevederi legale privind protejarea minorităţilor naţionale sunt încălcate de statul român, scrie Mediafax. 

Kelemen Hunor a afirmat că “orice om doreşte să îşi păstreze identitatea naţională”, iar când a fost întrebat dacă România încalcă aceste drepturi ale minorităţii maghiare, a răspuns: “De foarte multe ori încalcă, nu aplică legislaţia. Nu aplică Legea învăţământului, în care scrie cum ar trebui să funcţioneze Universitatea de Medicină şi Farmacie de la Târgu Mureş. Conducerea Universităţii nu respectă legea. Nu sunt aplicate prevederile legislaţiei în ceea ce priveşte folosirea limbii materne în Justiţie. Că tot timpul se găsesc fel de fel de motive: că nu sunt bani de interpreţi, traducători şi aşa mai departe”.

Kelemen Hunor a spus că, în timp ce “Legea învăţământului nu este aplicată în totalitate de către UMF, este aplicată de Universitatea “Babeş-Bolyai” sau la Universitatea de Arte dinTârgu Mureş şi nu s-a întâmplat nimic rău”.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/kelemen-hunor-romania-incalca-drepturile-maghiarilor-de-pastrare-a-identitatii-nationale-303614


Analyse


2025-04-05 23:26:31

General Sentiment: negative (score: -0.5 magnitude: 1.5)

Subject: Drepturile maghiarilor in Romania

Entity Sentiment:

  • Kelemen Hunor: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 4)
  • Romania: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 3)
  • UDMR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Universitatea de Medicina si Farmacie din Targu Mures: negative (score: -0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 1)
  • Universitatea Babes-Bolyai: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Universitatea de Arte din Targu Mures: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Human Rights

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

Excerpt: Kelemen Hunor acuza Romania de incalcarea drepturilor maghiarilor.

Summary: Kelemen Hunor, presedintele UDMR, a declarat la Arad ca Romania incalca drepturile maghiarilor de a-si pastra identitatea nationala, mentionand ca statul roman nu aplica legislatia privind protectia minoritatilor nationale. El a subliniat ca Legea invatamantului nu este respectata de Universitatea de Medicina si Farmacie din Targu Mures, dar este aplicata de alte universitati precum Universitatea Babes-Bolyai si Universitatea de Arte din Targu Mures.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.