Ceremonii militare și religioase dedicate Zilei Eroilor

[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2022/06/Ziua-Eroilor-2.jpg”]

Garnizoana Buzău va organiza joi, 21 mai 2026, o serie de ceremonii militare și religioase dedicate Zilei Eroilor, eveniment marcat prin depuneri de coroane și jerbe de flori la monumentele comemorative din municipiul Buzău și din județ. Manifestările sunt dedicate memoriei militarilor români care și-au pierdut viața pe câmpurile de luptă sau în misiuni desfășurate în teatrele de operații.

Reprezentanții Garnizoanei Buzău au transmis că „va fi adus un omagiu celor care și-au dat viața pentru apărarea patriei, în războaiele purtate de Armata României sau în misiuni desfășurate în teatrele de operații”.

Programul oficial al evenimentelor va începe la ora 12.00, la „Domul Central” din Cimitirul Eroilor din municipiul Buzău, unde vor avea loc ceremonii religioase și militare, urmate de depuneri de coroane și jerbe de flori. Manifestările vor continua la ora 13.45, la bustul Generalului Ștefan Gușă din localitatea Spătaru, unde autoritățile militare și locale vor participa la un nou moment comemorativ. De asemenea, la ora 15.30, ceremonia se va desfășura la Monumentul Eroilor căzuți în Teatrele de Operații din comuna Merei, satul Dealul Viei, monument ridicat în memoria militarilor români care și-au pierdut viața în misiuni externe. Ziua se va încheia cu un moment solemn organizat la ora 21.30, la mormintele eroilor din Cimitirul Eroilor din municipiul Buzău. Participanții vor păstra un moment de reculegere și vor aprinde candele, fiind depuse flori în memoria celor căzuți pentru țară.

„Vă invităm să fiți alături de noi pentru a cinsti împreună memoria celor care s-au jertfit pentru țară”, a transmis Compartimentul informare și Relații Publice.

Ziua Eroilor este sărbătorită anual de Înălțarea Domnului și reprezintă unul dintre cele mai importante momente de comemorare a militarilor români căzuți în luptă, atât pe teritoriul țării, cât și în afara granițelor.

[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/ceremonii-militare-si-religioase-dedicate-zilei-eroilor/”]


Analyse


2026-05-21 22:37:04

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.