Actorul Kevin Spacey, boicotat la Hollywood, prezent pe covorul roșu al Festivalului de la Cannes

[analyse_image type=”featured” src=”https://agerpres.ro/data/202605/20260520223130_826106.jpg”]

Actorul american Kevin Spacey, intrat într-un con de umbră în urma unor acuzații de agresiuni sexuale formulate de mai mulți bărbați, a fost prezent miercuri pe covorul roșu al Festivalului de la Cannes, informează AFP.

Starul american s-a aflat pe covorul roșu cu ocazia premierei filmului ”La Bataille de Gaulle”, o superproducție franceză în regia lui Antonin Baudry.

Spacey, în vârstă de 66 de ani, a stat departe de lumina reflectoarelor după ce un actor l-a acuzat în 2017 că i-a făcut avansuri sexuale nepotrivite pe când avea doar 14 ani.

Mai mulți bărbați l-au acuzat ulterior de agresiuni sexuale, iar patru dintre ei l-au dat în judecată. Kevin Spacey a fost achitat în 2023 de un tribunal din Londra.

Doi dintre acuzatori i-au intentat apoi proces civil, cărora li s-a alăturat un al treilea bărbat. În martie, Kevin Spacey a încheiat un acord cu aceștia, punând capăt acțiunii în instanță și evitând un nou proces prevăzut pentru luna octombrie.

Recompensat cu Oscar pentru rolul din ”American Beauty”, actorul și-a susținut mereu nevinovăția. Kevin Spacey se afla în culmea carierei în momentul primelor acuzații, ivite la începutul mișcării #MeToo. Actorul nu a mai lucrat apoi la Hollywood. Actorul a fost concediat din echipa serialului Netflix, ”House of Cards”, la care lucra în cel moment.

Anul trecut, Kevin Spacey a primit un premiu pentru întreaga carieră în marja Festivalului de la Cannes, decernat de fundația Better World Fund, independentă de Festival.

În 2025, Festivalul i-a interzis unui actor din distribuția filmului ”Dossier 137” să defileze pe covorul roșu alături de restul echipei din cauza unor acuzații de violențe sexuale.

Théo Navarro-Mussy nu a primit permisiunea de a defila pe covorul roșu întrucât era vizat de o procedură judiciară în curs, a precizat Thierry Frémaux. ”Când vom avea o hotărâre definitivă, se va schimba situația”. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu , editor online: Andreea Preda)

Afisari: 138

[analyse_source url=”https://agerpres.ro/zigzag/2026/05/20/actorul-kevin-spacey-boicotat-la-hollywood-prezent-pe-covorul-rosu-al-festivalului-de-la-cannes–1558342″]


Analyse


2026-05-21 01:06:01

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.