[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2016/07/vaccin11_59418000_58571500_17903400.jpg”]
Direcția de Sănătate Publică Timiș informează că, în cadrul unui proiect, s-a reușit creșterea acoperirii vaccinale cu ROR, care protejează împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei, în cinci localități din județ.
Așadar, în perioada septembrie 2025 – martie 2026, acoperirea vaccinală cu doza 1 de vaccin ROR (pentru cohorta de copii născuți în iulie 2024) a înregistrat o creștere semnificativă de 20%, evoluând de la 43,98% (august 2025) până la 64,26% la reevaluarea din 31.03.2026. În total, la nivelul județului Timiș s-au administrat 5.611 doze de vaccin ROR, cu 822 mai multe doze comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Din acestea, 2.680 au fost doze pentru vârsta de 12 luni și 2.931 pentru vârsta de 5 ani.
„În cabinetele unde s-au concentrat acțiunile, numărul total de vaccinări a crescut de la 56 la 104 doze. Comuna Saravale reprezintă un exemplu de succes, înregistrând un trend ascendent clar al vaccinării după mai mulți ani de stagnare”, a transmis DSP Timiș.
Mai precis, acțiunile au avut loc în cadrul proiectului „Studiu calitativ cu personalul medical și părinți/aparținători pentru creșterea ratei de vaccinare a copiilor în comunitățile rurale și semi-urbane din România cu nivel socio-economic scăzut”. Proiectul a fost derulat în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).
Intervențiile s-au desfășurat intens în cinci localități prioritare: comuna Saravale, comuna Sânpetru Mare, comuna Checea, sat Măguri (Lugoj) și cartierul Kuncz din Timișoara. În fiecare zonă au avut loc întâlniri cu autoritățile locale, cadrele didactice, personalul medical și părinții, dublate de evenimentele „Zile ale vaccinării” organizate direct în cabinetele medicilor de familie. Totodată, medicii de familie și asistenții din județ au participat la ateliere specializate de consolidare a abilităților de consiliere.
„Deși rezultatele proiectului sunt încurajatoare, reticența la vaccinare rămâne o provocare majoră. Datele extrase din Registrul Electronic Național de Vaccinari (RENV) arată că principalele motive ale nevaccinării sunt neprezentarea la vaccinare (51-55%) și refuzul direct (25-30%) Pentru atingerea obiectivului recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, respectiv o acoperire vaccinală de peste 95%, sunt necesare eforturi susținute și colaborare permanentă între instituțiile sanitare, autoritățile locale, cadrele medicale și comunitate”, a informat DSP Timiș.
[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/crestere-a-acoperirii-vaccinale-cu-ror-in-cinci-localitati-din-timis/”]