Dilemă în Comisia Juridică: Mai este sau nu deputat Viorel Hrebenciuc?

Au fost două curente de opinie, unul din care am făcut parte eu şi colegii de la ACL, acela că în momentul acesta eram în stare perfectă să discutăm cele două solicitări şi celălalt curent de opinie de la PSD, PC, UNPR care au considerat că din cauza faptului că Hrebenciu şi-a dat demisia şi numărul de dosare este foarte mare, este nevoie de un termen pe care Biroul Permanent să-l stabilească dacă şi în ce măsură se mai discută.

Am considerat că neexistând o decizie, gândiţi-vă la cazul Trăşculescu, a fost aceeaşi situaţie, în plenul Camerei se va lua act de această demisie. Până atunci noi nu am văzut nicio demisie.

Nu a exista niciun fel de dovadă că a fost această dovadă depusă, plenul este singurul care ia act. Plus că mai există o prevedere conform căreia preşedintele Camerei va citi demisia, va întreba parlamentarul dacă stăruie în această demisie şi se va lua act în plen. Domnul Hrebenciuc îşi va pierde mandatul cu data la care şi-a semnat demisia, dar plenul este singurul care poate să ia act de această demisie. Din punctul nostru de vedere mai este deputat”, a declarat Alina Gorghiu, purtătorul de cuvânt al PNL.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/dilema-in-comisia-juridica-mai-este-sau-nu-deputat-viorel-hrebenciuc-310291


Analyse


2025-04-03 12:17:36

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Dilema mandatului lui Hrebenciuc

Entity Sentiment:

  • Viorel Hrebenciuc: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Alina Gorghiu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Comisia Juridica: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • PC: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • UNPR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Camera Deputatilor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Biroul Permanent: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

Excerpt: Dilema privind statutul de deputat al lui Viorel Hrebenciuc este discutata in Comisia Juridica, cu opinii divergente intre partidele politice.

Summary: In Comisia Juridica exista o dilema privind statutul de deputat al lui Viorel Hrebenciuc. Exista doua curente de opinie: unul sustinut de ACL, care considera ca se poate discuta despre solicitari, si altul de la PSD, PC, UNPR, care considera ca demisia lui Hrebenciuc si numarul mare de dosare necesita un termen stabilit de Biroul Permanent. Alina Gorghiu, purtatorul de cuvant al PNL, a declarat ca plenul Camerei Deputatilor este singurul care poate lua act de demisie, iar pana atunci Hrebenciuc este considerat inca deputat.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.