Andrei Iosifescu, de la performanța din robotică la rezultate remarcabile în securitate cibernetică

[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2026/05/andrei-iosifescu-2.webp”]

Tânărul Andrei Iosifescu continuă să obțină rezultate importante în domeniile tehnologiei și securității cibernetice, după performanța reușită în 2025 alături de echipa „Heart of RoBots” a Colegiului Național „B.P. Hasdeu”.

Anul trecut, tânărul a făcut parte din echipa care a obținut, în premieră, calificarea la Campionatul Mondial de Robotică și s-a întors acasă cu un premiu important, succes care a adus în atenție munca și pregătirea elevilor pasionați de știință și tehnologie din România. Astăzi, Andrei Iosifescu a reușit o nouă performanță notabilă:

Mențiunea și medalia de bronz la Olimpiada Națională de Securitate Cibernetică (OSC), organizată de Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica București. Rezultatul i-a adus și calificarea în lotul lărgit pentru European Cybersecurity Challenge.

Tânărul vorbește despre reușita sa ca despre rezultatul unui proces lung, construit prin muncă și disciplină. „Mențiunea și medalia de bronz la Olimpiada Națională de Securitate Cibernetică organizată de Facultatea de Automatică și Calculatoare, UPB, sunt dovada tuturor orelor de muncă, a ambiției, a sacrificiilor și a pasiunii puse în acest drum”, a transmis Andrei Iosifescu.

El subliniază și specificul aparte al competiției. „OSC este una dintre puținele olimpiade școlare în care materia nu se studiază propriu-zis la școală. Nu există manuale după care să mergi la clasă și nici lecții pregătite special pentru competiție. Pentru majoritatea participanților, totul se construiește prin studiu individual, prin curiozitate și autodisciplină”, a explicat acesta.

Calificarea în lotul lărgit pentru European Cybersecurity Challenge reprezintă o nouă confirmare a muncii depuse. „Calificarea în lotul lărgit pentru European Cybersecurity Challenge confirmă, încă o dată, faptul că munca depusă începe să fie răsplătită pe măsura efortului depus”, a mai transmis tânărul.

În mesajul său, Andrei Iosifescu a ținut să mulțumească și profesorului care i-a fost alături pe parcursul pregătirii. „Un gând special de recunoștință se îndreaptă către profesorul care a fost permanent alături, doamna Maria-Rozica Tache. O astfel de performanță se construiește mai ușor atunci când ai aproape oameni care cred în tine și te îndrumă cu adevărat!”, a afirmat acesta.

Pasionat de știință încă din adolescență, Andrei participa încă din 2023 la Școala de vară de știință și tehnologie de la Măgurele, experiență care avea să îi consolideze interesul pentru domeniile tehnice și performanța academică. 

[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/andrei-iosifescu-de-la-performanta-din-robotica-la-rezultate-remarcabile-in-securitate-cibernetica/”]


Analyse


2026-05-20 01:53:02

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.