[analyse_image type=”featured” src=”https://s2.ziareromania.ro/?mmid=244a356b13880ef9da”]
Secretele forței de elită ucrainene „Raid 413”, regimentul de drone care lovește ținte rusești aflate adânc în spatele frontului
O serie de explozii puternice au zguduit recent o fabrică de componente electronice din regiunea rusă Briansk, considerată importantă pentru industria militară a Kremlinului. Pentru forța de elită ucraineană „Raid 413”, atacul a reprezentat încă o operațiune reușită într-un război în care dronele joacă un rol din ce în ce mai important, scrie The Sun.
Ținta a fost fabrica Kremni El, lovită în luna martie. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că în atac au fost folosite rachete britanice Storm Shadow. Autoritățile ruse au anunțat atunci moartea a șase persoane și rănirea altor 42.
Imagini distribuite ulterior pe rețelele sociale ale regimentului arată explozii succesive surprinse din aer, alternând cu secvențe filmate de drone care lovesc tancuri, elicoptere, avioane sau infrastructură militară rusă.
Un regiment creat pentru războiul viitorului
Raid 413 a fost înființat în 2024 și a devenit rapid una dintre cele mai active unități specializate în atacuri cu drone ale armatei ucrainene.
Potrivit autorităților de la Kiev, regimentul a participat la lovituri asupra unor rafinării de petrol, sisteme de apărare antiaeriană și lansatoare de rachete fabricate în Coreea de Nord.
Într-o operațiune desfășurată în aprilie împreună cu Forțele pentru Sisteme Fără Pilot ale Ucrainei, dronele unității au atacat rafinăria din Kstovo, una dintre cele mai mari din Rusia. Comandamentul ucrainean a susținut că au avut loc peste 20 de explozii.
Unitatea a fost implicată și în incursiunile din regiunea Kursk, unde, potrivit Kievului, soldați nord-coreeni care luptau alături de armata rusă au fost uciși.
Centrul secret unde sunt instruiți operatorii de drone
În spatele acestor operațiuni se află o infrastructură puțin cunoscută publicului: centre speciale de pregătire unde militarii ucraineni învață să piloteze și să coordoneze drone de luptă.
Locația unuia dintre aceste centre nu este făcută publică din motive de securitate. Aici au fost instruiți peste 600 de soldați.
Programul începe cu elemente de bază — demontarea și reasamblarea dronelor — și continuă cu exerciții complexe de zbor, navigație și atac cu drone FPV (first-person view), utilizate pentru lovituri de mare precizie.
Instructorii îi învață pe cursanți cum să lovească ținte de la diferite altitudini și distanțe, evitând în același timp detectarea de către inamic.
„Nicio altă tehnologie nu putea ajunge atât de aproape”
Printre instructori se află și David Pșenicinîi, în vârstă de 23 de ani. El studia în Polonia când Rusia a lansat invazia pe scară largă asupra Ucrainei, în februarie 2022.
