O vedere din Timișoara

Viorel Marineasa, Timișoara, Banatul sunt trei nume ce stau de mult împreună în istoriile literare. Dar, și mai important, care merg împreună pe stradă. Le poți zări îndreptându-se după-amiaza spre o carte, un film, o cafea, o bere. Fiindcă maestrul prozei scurte e patriarhul prieteniei-fluviu — o Dunăre, dacă vreți, pe care plutesc și eu, adesea, întâmpinat de zâmbetul ca o carte de poezie ermetică deschisă al lui Vio. Fiindcă, de ani, iată, reușind să înlocuiesc „domnul Marineasa” cu „Vio”, am schimbat, la cel mai bun curs de pe Piața salutară a Unirii, îmi place să cred, apropierea literară în amiciție.

Pe domnul Marineasa l-am cunoscut când eu eram adâncit în tinerețe și la poalele debutului în volum. Iar el, între două vârste, cum a rămas până azi. Dar — atenție! — între prima și-a doua.

Ne-am întâlnit pe holul revistei „Orizont” și în biroul său directorial de la Editura Facla, cu vedere la Piața Sfântul Gheorghe. Pe care l-a părăsit în scurt timp, odată cu manuscrisul meu, vreau să-mi închipui, pentru a înființa, împreună cu Gabriel, Editura Marineasa. Unde și aveam să apar, într-o colecție ce făcea legea-n poezia din țară la acea vreme. Era decembrie 1994, ninsese și eu străbăteam primele semne de corectură ale excelentului redactor de carte Viorel Marineasa.

Poate că nu era cine știe ce Everest acest debut, nici autorul lui cine știe ce Hillary, dar la decernarea premiilor Filialei USR Timișoara din acel an am simțit forța șerpașului de lângă mine: „Premiul pentru debut se ia o singură dată!”. Nu-l luasem, dar fusesem premiat cu zâmbetul lui Viorel Marineasa, deschis ca niciodată până atunci la „un joc secund mai pur”. Și mai tăios.

Făcusem cunoștință cu spiritul critic la scriitorului Marineasa și mă bucuram de exigența lui. Cum am făcut-o și în ’95–’96 —’97, când am navigat împreună prin presa locală, dar și după 2000, la Universitatea de Vest, la Cesena sau Pago — locuri și localuri pe care le împărțeam cu prietenii noștri pierduți prea devreme: scriitorul Daniel Vighi și Dragoș Croitoru, colegul meu de la editura UVT. Pe atunci, domnul Marineasa a devenit Vio.

Și a rămas și după douăzeci de ani prietenul care, cu fiece strângere de mână, din inimă până la limita imaginară a fracturii — cum o știm câțiva — îmi transmite siguranța omului ce se-ndoiește, singurul fel de om în care-am învățat, cu timpul, să cred.

Cel mai nou volum al lui Viorel Marineasa, Vederi dinTimișoara, editura Junimea, 2026, va fi fost lansat în orașul din titlu joi, 14 mai, de la ora 18:00, la Librăria Cartea de Nisip din Piața Libertății. O integrală a prozei scurte, ultrascurte a unuia dintre cei mai importanți stiliști ai literaturii noastre de azi.

Și de aici, această revedere în Timișoara. Cu Vio.