[analyse_image type=”featured” src=”https://s2.ziareromania.ro/?mmid=2050b56b12808ad56e”]
AUR va cere la discuțiile de la Cotroceni să preia guvernarea. “Punem pe masă un proiect de țară care să aibă ca scop reducerea cheltuielilor statului și dezvoltarea economică”
Deputatul AUR Mohammad Murad a anunțat că partidul va merge la consultările de la Cotroceni cu un „proiect de țară” axat pe reducerea cheltuielilor statului și dezvoltare economică, susținând că disputele pentru funcții trebuie depășite. Murad a respins etichetele potrivit cărora AUR ar fi un partid extremist sau nelegitim și a afirmat că prioritatea României este criza economică.
”Noi vom merge la Cotroceni cu un proiect de țară, vom merge și punem pe masă un proiect de țară, e mult mai puțin importantă persoana, pentru că nu este vorba de a alege o persoană care să ne conducă, este vorba de ce avem de făcut dovada, că PNL, PSD au avut o alianță cu USR, cu toate partidele politice și concluzia, nu s-au înțeles. (..) Să mă duc numai sub formă de gașcă în care să ne certăm pe posturi și pe funcții, nu mai se poate continua așa. E nevoie de un proiect de țară, că e tehnocrat sau politic sau ce vreți, dacă nu punem pe masă un proiect de țară care să aibă ca scop reducerea cheltuielilor statului român și a doua, dezvoltarea economică, astfel încât să creștem PIB-ul, rezultatul e zero”, a spus deputatul Murad.
El a precizat că știe foarte multe companii internaționale care doresc să investească în România, dar nu avem proiecte noi. ”Noi încă ne certăm pe posturi, câți consilieri are fiecare, ce posturi ia PSD, ce posturi ia PNL, stai că AUR nu are voie”, a subliniat deputatul AUR.
”Nu vorbesc despre faptul că AUR are 40%, dar nimeni nu poate să vină să spună că AUR este un partid care nu e legitim, că e un partid extremist, că nu e european. Chestia asta trebuie să o depășim, sigur, și din partea noastră, a domnului președintele, astfel încât mesajul să fie un pic echilibrat, pentru că avem o urgență, iar urgența este latura economică”, a arătat el.
Președintele Nicușor Dan a afirmat marți că la discuțiile cu reprezentanții partidelor, va întreba dacă pentru oricare dintre propunerile de guvern există sau nu o majoritate.
El a precizat că variantele de guvern sprijinite de majoritate în Parlament sunt puține.
Întrebat când vor avea loc aceste consultări cu partidele, Nicușor Dan a răspuns: “Joi sau luni”.
De asemenea, Nicușor Dan a afirmat că va chema reprezentanții AUR la consultările formale.
