[analyse_image type=”featured” src=”https://www.romania-actualitati.ro/img.php?u=https%3A%2F%2Fwww.romania-actualitati.ro%2Fuploads%2Fmodules%2Fnews%2F0%2F2026%2F5%2F10%2F228118%2F1778392192ef3a2374.jpg&w=960&h=540&c=1″]
Alianța pentru Unirea Românilor a depus sâmbătă o sesizare la Avocatul Poporului, prin care solicită trimiterea către Curtea Constituțională a ordonanței de urgență care se referă la investițiile din apărare.
În comunicatul partidului scrie că actul urmativ a fost semnat de Ilie Bolojan și contrasemnat de mai mulți miniştri la trei zile după ce guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură, deși un executiv demis nu poate să emită ordonanțe de urgență și nu poate iniția proiecte de lege, ci doar acte strict necesare pentru administrarea curentă a treburilor publice.
AUR mai reclamă faptul că ordonanța de urgență introduce un mecanism nou de expropriere a bunurilor mobile, fără precedent în legislația română, și permite trecerea în proprietatea statului a unor active funcționale ale unor companii private, inclusiv ale celor aflate în faliment, fără protejarea creditorilor.
Guvernul răspunde că documentul fusese adoptat în ședința de luni, 4 mai, cu o zi înainte de moțiunea de cenzură, și repus pe ordinea de zi a ședinței de vineri, 8 mai, după moțiune, pentru completări motivate de importanța și urgența reglementărilor.
[analyse_source url=”https://www.romania-actualitati.ro/stiri/politica/aur-sesizare-privind-ordonanta-investitiilor-din-aparare-id228118.html”]
