Valentin Stan, desemnat antrenorul lunii aprilie în Liga 2

[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2026/05/vali-stan-scaled.webp”]

Luna aprilie a adus o nouă recunoaștere pentru Metalul Buzău. Tehnicianul formației buzoiene, Valentin Stan, a fost desemnat „Antrenorul lunii” în eșalonul secund, în urma votului organizat de Liga2.ro.

Antrenorul Metalului a câștigat, într-o competiție în care au mai fost nominalizați Florin Pârvu, de la FC Voluntari, și Zoltan Ritli, tehnicianul celor de la Olimpia Satu Mare.

Dănilă Parfeon

Distincția vine după o perioadă foarte bună pentru echipa buzoiană, care a avut evoluții solide și rezultate consistente în campionat. O singură sincopă a avut Metalul în play-out, acel 1-3 pe teren propriu cu CSM Slatina.

Performanțele alb-albaștrilor s-au reflectat și în ancheta pentru desemnarea „Jucătorului lunii aprilie”, acolo unde Metalul a avut doi reprezentanți: Saim Tudor și Dănilă Parfeon. În cele din urmă, trofeul a fost câștigat de Matei Marin, de la Olimpia Satu Mare.

Saim Tudor

Printre jucătorii nominalizați în anchetă s-au mai aflat nume importante precum Alexandru Maxim, Denis Haruț, Dragoș Tescan, Mihai Roman sau croatul Matko Babić, ceea ce face cu atât mai valoroasă prezența celor doi jucători ai Metalului între cei remarcați la nivelul ligii secunde. După meciul de la Piatra Neamț, Metalul a încheiat pe 8, cu 50 de puncte, un bilanț mai mult decât decent, raportat la resursele clubului. Evident, acum câteva luni toată lumea se gândea la play-off. Culmea, așa cum se întâmplă în fotbalul românesc, buzoienii au acumulat mai multe puncte decât unele echipe din play-off, fiind (la ora redactării materialului) peste Steaua, Bihor și Chindia Târgoviște. Trebuie precizat totuși că parcursul din play-out a fost sensibil mai facil decât cel din elita de șase.

Valentin Stan

[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/valentin-stan-desemnat-antrenorul-lunii-aprilie-in-liga-2/”]


Analyse


2026-05-12 18:18:15

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.