Critici, schimbări și investiții la Spitalul Municipal Drăgășani. Primarul Costinel Stoica cere rezultate rapide noului management și reguli clare în relația cu pacienții

[analyse_image type=”featured” src=”https://www.impactreal.ro/wp-content/uploads/2026/05/DRAGASANI-SPITAL-01.jpg”]

Critici, schimbări și investiții la Spitalul Municipal Drăgășani. Primarul Costinel Stoica cere rezultate rapide noului management și reguli clare în relația cu pacienții

La Drăgășani, schimbările făcute la spitalul municipal se văd încă de la intrare.  Clădirile renovate, secțiile modernizate și aparatura nouă au schimbat imaginea unității medicale, după ani în care oamenii vorbeau mai mult despre lipsuri decât despre investiții.  Acum, administrația locală spune că lucrările mari sunt aproape încheiate, iar următoarea etapă va pune accent pe dezvoltare, atragerea medicilor și modul în care sunt tratați pacienții.

Primarul Costinel Stoica susține că spitalul a beneficiat de una dintre cele mai importante serii de investiții realizate până acum prin fonduri europene.  Este vorba despre reabilitarea energetică a clădirilor, construirea noului ambulatoriu, achiziția de echipamente medicale moderne, modernizarea secției de Psihiatrie și lucrările de la Blocul de Boli Infecțioase: „Toate lucrările  sunt  finalizate  . Singurul lucru care mai lipsește este autorizația de incendiu pentru Blocul de Boli Infecțioase. Mai avem câteva corecții minore, niște circuite, indicatoare și alte detalii tehnice. Suntem pe final și urmează să obținem și această ultimă autorizație”, a explicat primarul.

Administrația locală spune că proiectele au trecut verificările făcute de ADR, plățile au fost efectuate, iar documentațiile sunt în regulă.  Pentru autoritățile locale, următoarea direcție este legată de dezvoltarea serviciilor medicale și de atragerea personalului de specialitate.

În ultimele zile a avut loc și prima întâlnire cu noul manager al spitalului, Sergiu Nicolaescu, numit la finalul lunii aprilie. Primarul spune că schimbarea conducerii nu a avut legătură cu lipsa de performanță a fostei echipe, ci cu dorința unei noi abordări administrative; „Nu am schimbat managementul pentru că nu ar fi fost performant. Am vrut o altă viziune, un om tânăr, cu experiență  și dorință de implicare”, ne-a declarat Costinel Stoica.

Noua conducere are deja o listă clară de obiective.  Printre acestea se află înființarea unui centru pentru persoane cu dependențe și adicții, extinderea ambulatoriului și dezvoltarea compartimentului de primiri urgențe, spațiul actual fiind considerat prea mic pentru nevoile existente.

Primăria pregătește și o investiție pentru eficiență energetică, care presupune montarea de panouri fotovoltaice. Scopul este reducerea aproape completă a costurilor la energia electrică, astfel încât banii economisiți să poată fi folosiți pentru alte servicii medicale: „Vrem să ajungem aproape de costuri zero la energia electrică. Banii economisiți trebuie să se întoarcă în servicii medicale și în condiții mai bune pentru oameni”, a mai spus primarul.

Pe lista proiectelor apare și amenajarea unor noi parcări, dar și decontarea navetei pentru medici. Potrivit administrației locale, doctorii care vin din Craiova sau din alte orașe vor avea transportul decontat în proporție de 60% din bugetul local.

Autoritățile locale discută și despre construirea unor locuințe de serviciu dedicate personalului medical și altor specialiști care lucrează în oraș. Primăria are deja un teren disponibil și poartă discuții cu Agenția Națională pentru Locuințe pentru realizarea a două blocuri noi.

Unul dintre blocuri ar urma să fie construit în zona Tineretului, acolo unde administrația locală are în plan și amenajarea unui parc. Cel de-al doilea ar urma să fie ridicat în apropierea spitalului, pentru ca personalul medical să fie cât mai aproape de locul de muncă.

Avem nevoie de oameni bine pregătiți și trebuie să le oferim condiții. Nu discutăm doar despre medici, ci și despre profesori sau alți specialiști care vin din afara localității”, a precizat Costinel Stoica.

Primarul spune că administrația locală a reușit să îndeplinească o parte dintre condițiile cerute de ANL după ce multe dintre apartamentele ANL existente au fost deja vândute chiriașilor. Acest lucru permite accesarea unui nou program pentru construcția altor blocuri.

În paralel, există planuri pentru acoperirea parcării spitalului cu panouri fotovoltaice și pentru achiziția a două mașini electrice destinate unității medicale.

Dincolo de investiții și proiecte, conducerea locală recunoaște că una dintre cele mai mari probleme ale spitalului ține de relația dintre personal și pacienți. Tocmai de aceea, noul manager a primit termen șapte zile pentru prezentarea unui plan de management structurat pe patru direcții clare: investiții, administrare, management și relația cu pacientul.

Nu ne mai permitem ca orice angajat să trateze pacienții după bunul plac. Dacă un lucru nu este bun, îi spui omului civilizat, fără tensiuni și fără comportamente nepotrivite”, a afirmat primarul.

Conducerea locală vrea introducerea unui cod clar de conduită și monitorizarea permanentă a reclamațiilor venite din partea pacienților. Condica de sugestii și reclamații va fi mutată chiar la intrarea în spital, astfel încât oamenii să își poată spune  nemulțumirile.

I-am cerut managerului să consulte zilnic această condică și să ia la cunoștință toate problemele semnalate de oameni”, a spus Costinel Stoica.

Primarul susține că multe dintre criticile apărute în spațiul public nu reflectă realitatea din spital și spune că unitatea medicală are astăzi dotări la un nivel acceptabil, și personal dedicat, chiar dacă există un deficit de medici.

Realitatea este că avem nevoie de medici. Spitalul din Drăgășani are dotări la un nivel acceptabil, corpul medical este dedicat, numai că nu avem suficient personal.Cei care critică spitalul sunt, de multe ori, oameni care nici măcar nu au intrat acolo sau nu au văzut ce s-a făcut”, a declarat Costinel Stoica.

Potrivit declarațiilor primarului Costinel Stoica, spitalul are investiții proprii de aproximativ un milion de lei, iar primăria a alocat încă peste un milion de lei pentru susținerea proiectelor și a lucrărilor de modernizare.  

[analyse_source url=”https://www.impactreal.ro/2026/05/09/critici-schimbari-si-investitii-la-spitalul-municipal-dragasani-primarul-costinel-stoica-cere-rezultate-rapide-noului-management-si-reguli-clare-pentru-relatia-cu-pacientii/”]

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.