Bugetul comunei Giroc pentru 2026, aprobat in unanimitate. Investitii de peste 40 de milioane de lei pentru dezvoltarea comunei

[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2025/06/virtosu-e1749307715989.jpg”]

Consiliul Local Giroc a aprobat în unanimitate bugetul comunei pentru anul 2026, un buget axat pe investiții, dezvoltare și continuarea proiectelor majore de infrastructură și servicii publice.

Bugetul general al comunei depășește 100 de milioane de lei, iar peste 40 de milioane de lei sunt alocate proiectelor de investiții, multe dintre acestea fiind finanțate prin fonduri externe și programe guvernamentale.

Primarul comunei Giroc, Dan Vîrtosu, a anunțat că unul dintre cele mai importante proiecte pentru acest an este construirea noii școli din Chișoda, investiție pentru care contractul de finanțare a fost semnat chiar în ziua aprobării bugetului.

„Astăzi (n.r. vineri, 8 mai), Consiliul Local Giroc a votat în unanimitate bugetul pentru anul 2026. Este un buget construit pentru dezvoltare, investiții și rezultate concrete pentru comunitate”, a declarat primarul Dan Vîrtosu.

Potrivit administrației locale, în 2026 vor continua mai multe proiecte importante pentru comună, printre care asfaltări și modernizarea infrastructurii, finalizarea Centrului de Aport Voluntar, dezvoltarea parcului fotovoltaic, realizarea Grădiniței UM, extinderea rețelei electrice în zona UM, modernizarea iluminatului public și amenajarea unor stații de încărcare pentru mașini electrice.

Un proiect major îl reprezintă noua școală din Chișoda, investiție estimată la aproape 16 milioane de lei.

„Spre exemplu, chiar astăzi (n.r. vineri, 8 mai) am semnat contractul de finanțare pentru noua școală din Chișoda, un proiect de aproape 16 milioane de lei. Este o investiție esențială pentru viitorul copiilor noștri”, a transmis edilul.

Bugetul aprobat include și fonduri importante pentru serviciile esențiale din comună. Peste 16 milioane de lei sunt direcționate către gospodărire comunală și infrastructură, aproximativ 5 milioane de lei către Clubul Sportiv Giroc-Chișoda, iar 2,8 milioane de lei către Casa de Cultură. De asemenea, peste 10 milioane de lei sunt alocate pentru asistență socială și alte investiții în educație, siguranță și servicii publice.

„Toate aceste proiecte nu sunt simple promisiuni, sunt investiții care intră în execuție și care vor produce rezultate vizibile în comună”, a mai declarat primarul Dan Vîrtosu.

Administrația locală susține că obiectivul pentru următorii ani rămâne transformarea Girocului într-o comună modernă, bine administrată și pregătită pentru dezvoltare.

[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/bugetul-comunei-giroc-pentru-2026-aprobat-in-unanimitate-investitii-de-peste-40-de-milioane-de-lei-pentru-dezvoltarea-comunei/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.