[analyse_image type=”featured” src=”https://www.observatordetimis.ro/wp-content/uploads/2025/11/ezoteric-fest.jpg”]
EZOTERIC FEST 2026 își deschide porțile în perioada 8–10 mai 2026, la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în cadrul Centrului Regional de Afaceri, unde are loc cea de-a 32-a ediție a unuia dintre cele mai cunoscute evenimente dedicate echilibrului dintre minte, corp și suflet.
Timp de trei zile, peste 80 de expozanți și conferențiari din întreaga țară vor aduce în fața publicului terapii alternative, produse naturiste și metode complementare de relaxare și revitalizare. Vizitatorii vor putea descoperi cristale și pietre semiprețioase, produse fitofarmaceutice, literatură de specialitate, dar și dispozitive dedicate protecției împotriva radiațiilor negative.
Programul festivalului include consultații gratuite, masaje, demonstrații practice, terapii în câmp cuantic, proceduri radiestezice și alte tehnici alternative menite să contribuie la armonizarea energetică și starea de bine.
Pe lângă zona expozițională, evenimentul propune și un amplu program de conferințe tematice, lansări de carte și sesiuni de autografe susținute de specialiști din domeniul dezvoltării personale și terapiilor complementare.
Unul dintre momentele așteptate ale ediției din acest an este conferința susținută de Flavius Țurcanu, cunoscut pentru activitatea sa în domeniul tehnicilor naturale de îmbunătățire a vederii. Conferința va avea loc sâmbătă, 9 mai, de la ora 11:45, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri.
Atmosfera festivalului va fi completată de momente de muzică terapeutică susținute de Gheorghe Iovu, într-un cadru dedicat relaxării și reconectării interioare.
Evenimentul poate fi vizitat zilnic între orele 10:00 și 20:00, iar prețul unui bilet de intrare este de 15 lei pe zi.
Citește și:
Tur tematic de iarnă la Timișoara: obiceiurile multiculturale ale Banatului, descoperite la Bastionu…
Prețuri reduse la biletele de avion pe ruta București -Timișoara, în aprilie
Timișoara, exemplu de bune practici în colectarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice
Femeia, sărbătorită cu fast la Șag
Acțiune fermă împotriva arderilor ilegale de deșeuri în județul Timiș
Copiii din casele de tip familial din Timiș devin „Supereroii” emoțiilor/VIDEO
[analyse_source url=”https://www.observatordetimis.ro/2026/05/08/ezoteric-fest-revine-la-timisoara-trei-zile-dedicate-terapiilor-alternative-dezvoltarii-personale-si-starii-de-bine/”]