Trump nu exclude trimiterea în Polonia a trupelor pe care le va retrage din Germania

[analyse_image type=”featured” src=”https://agerpres.ro/data/202605/20260509102644_560682.jpg”]

Președintele american Donald Trump nu a exclus vineri posibilitatea redistribuirii trupelor pe care Statele Unite le vor retrage din Germania în Polonia, consolidând astfel flancul estic al Alianței Nord-Atlantice (NATO), transmite sâmbătă EFE.

Într-un schimb de replici cu reporterii vineri seară, Donald Trump a declarat că o astfel de decizie ‘este posibilă, aș putea să o fac’, mai ales având în vedere relația sa bună cu președintele polonez Karol Nawrocki, pe care l-a susținut în alegerile de anul trecut.

Întrebat dacă va muta trupe din Germania în Polonia, președintele SUA a sugerat că Varșoviei ‘i-ar plăcea’, adăugând: ‘Am o relație bună cu președintele lor. L-am susținut la alegerea sa și a câștigat. Este un mare luptător; un tip grozav; îmi place foarte mult de el. Așa că este posibil. Aș putea să o fac’.

Pentagonul a anunțat săptămâna trecută retragerea a 5.000 de soldați din Germania, țară care găzduiește unul din cele mai mari contingente de trupe americane din afara teritoriului său, deși Donald Trump a declarat ulterior că reducerea trupelor va fi ‘mult mai mare’.

Retragerea, programată să aibă loc anul viitor, a surprins Berlinul, aliații NATO și Kievul, care luptă împotriva invaziei rusești pe teritoriul său din 2022, cu ajutorul partenerilor europeni și al Alianței.

O repoziționare a trupelor din Germania în Polonia ar consolida o țară care se învecinează cu Ucraina, Belarus și exclava rusă Kaliningrad, notează agenția spaniolă de presă. AGERPRES/(AS – redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 92

[analyse_source url=”https://agerpres.ro/politic-extern/2026/05/09/trump-nu-exclude-trimiterea-in-polonia-a-trupelor-pe-care-le-va-retrage-din-germania–1554434″]


Analyse


2026-05-09 14:17:14

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.