[analyse_image type=”featured” src=”https://www.impactreal.ro/wp-content/uploads/2026/05/constantin-radulescu-mai-2026-8-6.jpg”]

La Vâlcea, bugetul pentru anul 2026 a fost prezentat astăzi, 8 mai, de conducerea Consiliului Județean ca un buget construit în jurul investițiilor și al proiectelor de dezvoltare, chiar dacă sumele disponibile sunt mai mici decât anul trecut, iar presiunea cheltuielilor este tot mai mare. Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, spune că peste 70% din buget merge către dezvoltare și proiecte aflate deja în lucru.
„Vreau să vă spun că bugetul acestui an va fi un buget al dezvoltării. Nu dau niciun pas înapoi. În fiecare an, bugetul județului Vâlcea a fost un buget al dezvoltării, iar anul acesta aproximativ 70% din buget merge către proiecte și doar 30% către funcționare, salarizare și celelalte cheltuieli”, a declarat Constantin Rădulescu.
Șeful administrației județene spune că bugetul este mai mic față de anul trecut și că, pe lângă reducerile de fonduri, există și datorii rămase din anul precedent, dar și cofinanțări mari pentru proiectele europene și cele din sănătate.
„Bugetul este mai mic decât anul trecut cu aproximativ douăzeci de milioane de lei. Avem datorii care vin de anul trecut de la DGASPC și, pe lângă toate acestea, a trebuit să facem împrumuturi pentru proiectele de la spital și pentru modernizarea maternității, pentru că nu am primit bani pentru cofinanțări”, explică președintele Consiliului Județean.
Cu toate acestea, administrația județeană spune că investițiile nu vor fi oprite. Drumurile, sănătatea, infrastructura de mediu, turismul, educația și proiectele sociale rămân principalele direcții spre care merg fondurile din acest an.
Constantin Rădulescu susține că una dintre cele mai importante reușite ale administrației județene este atragerea fondurilor europene, fără de care multe dintre proiectele aflate acum în teren nu ar fi putut fi realizate.
„Marea noastră realizare este că am reușit să atragem într-un procent foarte mare fonduri europene. Fără aceste fonduri și fără colaborarea cu instituțiile care finanțează proiecte europene nu reușeam să dezvoltăm județul în ritmul acesta.”
Printre proiectele importante anunțate pentru acest an se află și continuarea lucrărilor la drumul care va lega stațiunile Băile Olănești și Călimănești, cunoscut și sub numele de „Drumul Călugărului”.
„Cum eu mă țin de cuvânt, anul acesta continuăm drumul spre Călimănești. Am spus că vom lega Olănești de Călimănești și intrăm acum și pe porțiunea care ține de la Muereasca până în Călimănești. Este o porțiune destul de rea, dar la final se va putea pleca din Olănești sau din Călimănești și se va merge între cele două stațiuni pe un drum fabulos, de o frumusețe rară”, a declarat Constantin Rădulescu.
Drumul este văzut de administrația județeană ca o investiție importantă pentru turism și pentru legătura dintre localitățile din această parte a județului.
Traseul traversează o zonă spectaculoasă, iar după finalizarea lucrărilor ar putea deveni unul dintre cele mai atractive drumuri din Vâlcea pentru turiști și pentru cei care aleg stațiunile balneare

[analyse_source url=”https://www.impactreal.ro/2026/05/08/constantin-radulescu-vom-lega-olanesti-de-calimanesti-printr-un-drum-de-o-frumusete-rara/”]