Goluri, dramatism și penalty-uri. S-au decis semifinalistele Cupei județene

[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2026/05/cupa-judeteana-3.webp”]

Miercuri după-amiază s-au decis semifinalistele Cupei României, faza județeană, la capătul a patru partide echilibrate, trei dintre ele foarte spectaculoase, măcar din punct de vedere al derulării ostilităților.

La Luciu, Vadu Pașii s-a impus cu un 2-0 sec, echipa de lângă Buzău respectându-și statutul de favorită, cu toate că în iarnă și-a pierdut tunarul principal, pe Alin Iacob.

Un meci „care pe care” s-a jucat la Săgeata, acolo unde gazdele au reușit să treacă la penalty-uri de Montana Pătârlagele, după ce, la capătul celor 90 de minute era 1 la 1.

La Cernătești, în schimb, s-au dat nu mai puțin de opt goluri. Lanurile a avut câștig de cauză, cu 5-3, după ce la pauză conducea deja cu 4 la 1.

Derby-ul rundei s-a jucat la Nehoiu, acolo unde echipa locală nu a reușit să-și ia revanșa pentru cele două eșecuri în meciurile directe din campionat. „Muntenii” au condus cu 1 la 0, au fost egalați, Berca a preluat la rându-i conducerea pe tabelă, însă Nehoiu a punctat pentru 2-2 în minutul 85. Golul decisiv a venit tocmai în minutul 95, tocmai de la Alin Iacob, omul adus în iarnă de la Vasu Pașii.

Tabloul celor două semifinale este deja stabilit. Ambele partide se vor juca pe 20 mai, la Berca, acolo unde echipa locală va primi vizita celor de la Team Săgeata, și la Lanurile, unde pentru un loc în ultimul act se bat Voința și Gloria Vadu Pașii.

[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/goluri-dramatism-si-penalty-uri-s-au-decis-semifinalistele-cupei-judetene/”]


Analyse


2026-05-09 06:47:12

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.