Noul ministru al Culturii și vicepremier, Csilla Hegedus, depune astăzi jurământul

Președintele în exercițiu Traian Băsescu a anunțat săptămâna trecută că va semna decretul pentru numirea acesteia în Guvern.

„Cu propunerea pentru funcţia de ministru al Culturii nu pot avea obiecţii. Este a doua propunere, chiar dacă am văzut în spatiul public dezbateri cu privire la afacerea domniei sale, a familiei legată de bani europeni. Curtea Constituţională mă obligă să semnez decretul pentru a doua propunere pe care o face Guvernul. În această situaţie, responsabilitatea este integrală a celor care au făcut cea de a doua propunere, eu nu o pot respinge”, a spus atunci Traian Băsescu.

Csilla Hegedus este în prezent secretar de stat în Ministerul Culturii.

Fostul ministru al Culturii, Kelemen Hunor, și-a dat demisia în această vară din funcția de ministru al Culturii și vicepremier, posturi care revin UDMR.

În 9 octombrie, președintele Traian Băsescu a semnat revocarea lui Kelemen Hunor și i-a cerut premierului Victor Ponta să numească un nou ministru. Victor Ponta este cel care a asigurat interimatul.  

Tot astăzi depune jurământul și noul ministru al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/noul-ministru-al-culturii-si-vicepremier-csilla-hegedus-depune-astazi-juramantul-325692


Analyse


2025-11-11 23:23:53

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.