[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2026/05/agricultura.webp”]
În vestul țării, seceta pedologică se accentuează, iar perspectivele pentru următoarele săptămâni nu sunt deloc încurajatoare, potrivit ultimelor declarații făcute de Elena Mateescu, directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Luna aprilie 2026 s-a clasat deja printre cele mai secetoase din istoria măsurătorilor meteorologice în regiunile Banat, Crișana și Maramureș, ocupând locul al doilea în topul celor mai aride luni aprilie înregistrate vreodată. În aceste condiții, rezerva de apă din sol s-a diminuat considerabil, iar seceta pedologică este în curs de extindere și intensificare, potrivit Elenei Mateescu. „Seceta pedologică este în extindere și accentuare. Luna aprilie din acest an, pentru Banat, Crișana și Maramureș, este pe locul doi în topul celor mai secetoase luni aprilie din istoria măsurătorilor meteorologice, astfel încât seceta s-a accentuat în intensitate”, a precizat Elena Mateescu, la AGRO TV, în emisiunea „Agricultura la Raport”.
În perioada următoare, meteorologii au anunțat episoade de instabilitate atmosferică, dar cantitățile de precipitații vor fi reduse, de aproximativ 10-15 litri/mp. „Din păcate, și în următoarea perioadă, având în vedere temperaturile ridicate, pentru că de mâine vom avea temperaturi chiar și de 28 de grade Celsius, așteptăm precipitații, perioade cu averse, însă în cantități de 10-15 litri/mp. În condițiile în care și temperaturile vor fi în creștere, aceste cantități nu vor putea compensa nevoia de apă și deficitul accentuat din această parte a țării”, a mai declarat șefa ANM.
Estimările actualizate pentru luna mai indică o probabilitate ridicată de menținere a unui regim deficitar de precipitații, în special în vestul și sudul țării. Totodată, temperaturile vor fi, în general, peste mediile climatologice specifice perioadei. „Din păcate, și estimările actualizate pentru luna mai anticipează o probabilitate de a avea perioade mai
lungi cu deficit de precipitații, până spre finalul lunii, astfel încât să vorbim de o lună mai mai caldă decât în mod deosebit în special în jumătatea de vest a țării și cu deficit de precipitații la nivelul acestei săptămâni. De asemenea, săptămâna 11-18 mai menține semnalul unor temperaturi medii mai ridicate, un ușor excedent de precipitații în partea de nord-est a țării, în timp ce în jumătatea sudică va fi un deficit de precipitații”, a explicat Elena Mateescu.
Rezerva de umiditate în cultura grâului de toamnă, în limite satisfăcătoare la Buzău
Prognoza agrometeorologică arată condiții în general favorabile dezvoltării culturilor agricole pe aproape întreg teritoriul țării.
Aprovizionarea cu apă în stratul de sol 0–20 cm se va menține în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și optime în cea mai mare parte a suprafețelor agricole, ceea ce va susține ritmuri vegetative bune pentru principalele culturi. Pe profilul de sol 0–100 cm, în cultura grâului de toamnă, se vor înregistra valori satisfăcătoare în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, precum și local în Transilvania și Banat. În schimb, în Maramureș, Crișana și zonele extinse din Transilvania și nordul Moldovei sunt prognozate deficite de umiditate, cu secetă pedologică moderată și puternică. La data de 5 mai 2026, rezerva de umiditate în stratul de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă este în limite satisfăcătoare în Buzău, iar în Râmnicu Sărat aprovizionarea este optimă.
În aceste condiții, culturile de toamnă (grâu și orz) vor parcurge în principal fazele de alungire a tulpinii, iar în sudul țării vor continua etapele de burduf și înspicare. Rapița se va afla în diverse stadii, de la apariția inflorescențelor până la formarea silicvelor, în funcție de zonă.
La culturile de primăvară, precum porumbul, floarea-soarelui și sfecla de zahăr, vor fi observate faze timpurii de vegetație, inclusiv germinare și răsărire, în timp ce cartoful va înregistra procese de răsărire în evoluție.
[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/conditii-bune-pentru-culturile-agricole-in-buzau/”]
