Timiș: A fost deschis circulației drumul județean dintre Sânmihaiu Român și Șag

[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/05/IMG_3831.jpeg”]

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat deschiderea circulației pe drumul județean care leagă localitățile Sânmihaiu Român și Șag, tronson inclus în proiectul Centurii Alternative a Timișoarei.

Potrivit șefului administrației județene, noua șosea este destinată în principal traficului local și de tranzit și face parte din strategia de dezvoltare a infrastructurii periurbane a municipiului Timișoara.

“Când am ajuns la Consiliul Județean, în noiembrie 2024, stadiul de realizare era de sub 10% la sută, deși, în acel moment, proiectul trebuia să fie finalizat. Asta după ani de promisiuni, amânări și lipsă de interes din partea fostei administrații“, a declarat Alfred Simonis.

Simonis a criticat modul în care a fost gestionată investiția în trecut, calificând situația drept „nepăsare, neglijență și bătaie de joc față de timișeni”.

“Patru ani au fost pierduți doar pentru ca un proiect cu studiul de fezabilitate deja finalizat să fie predat constructorului. Nepăsare, neglijență, bătaie de joc față de timișeni. Am avut mai multe discuții cu constructorul și i-am explicat foarte clar că modul în care s-a lucrat în trecut nu mai poate continua. Nu avem nevoie de scuze și șantiere abandonate“, a mai afirmat președintele Consiliului Județean Timiș.

Lucrările au fost finalizate după aproximativ un an și jumătate de la relansarea proiectului, iar administrația județeană susține că va continua investițiile în infrastructura periurbană pentru închiderea completă a centurii mici a Timișoarei.

[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/timis-a-fost-deschis-circulatiei-drumul-judetean-dintre-sanmihaiu-roman-si-sag/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.