[analyse_image type=”featured” src=”https://img.observatornews.ro/?u=https%3A%2F%2Fobservatornews.ro%2Fuploads%2Fmodules%2Fnews%2F0%2F2026%2F5%2F6%2F653727%2Fhepta-8807254-08cff967.jpg&w=1200&h=630&c=1″]
“Există mai multe variante. Prima opţiune pe care o avem este ca Partidul Naţional Liberal, pe restul de un an de zile, să facă o astfel de propunere şi să mergem mai departe. Dacă o să fie o invitaţie către PSD să dea prim-ministrul, nu fugim de această responsabilitate şi numele pe care PSD îl va propune este Sorin Grindeanu”, a spus acesta la Palatul Parlamentului.
În acelaşi timp, Manda a anunţat că PSD are două scenarii pe masă: o coaliţie pro-europeană formată din PSD, PNL, USR şi UDMR sau intrarea în opoziţie.
“Toate celelalte lucruri pe care le-am spus și până acum rămân valabile, nu vorbim de un guvern PSD-AUR. Așteptăm discuțiile informale de la Cotroceni ale domnului președinte și cu reprezentanții PSD și cu celelalte partide. Dacă de acolo se degaje un punct de vedere și o convergență, sigur că, așa cum spuneam și mai devreme, ne dorim să fim partea a soluției”, a mai spus Manda.
El a fost întrebat, de asemenea, dacă o opţiune de premier pentru PSD ar fi şi Cătălin Predoiu.
“Nu vrem să răspundem noi înainte de a decide ei. Este decizia PNL, în măsura în care există un prim-ministru de dialog, care să înţeleagă şi nevoile românilor, care să înţeleagă că într-un guvern în care există aproape jumătate susţinere din partea unui partid de stânga trebuie să existe şi măsuri de stânga, care să aibă această capacitate de a asculta toate punctele de vedere. Indiferent cum îl cheamă, este o opţiune de construcţie pro-europeană, aşa cum spuneam şi eu”, a afirmat acesta.
[analyse_source url=”https://observatornews.ro/politic/cele-doua-variante-luate-in-calcul-de-psd-pentru-noul-guvern-nu-vorbim-de-un-guvern-psdaur-653727.html”]