Timișoara găzduiește prima conferință națională dedicată donării de organe din 2026

[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/05/WhatsApp-Image-2026-05-06-at-14.06.20-e1778066385517.jpeg”]

Timișoara devine miercuri, 6 mai, centrul dialogului național despre donarea de organe și transplant, odată cu organizarea conferinței „Da pentru Viață! Donarea de organe, a doua șansă la viață”. Evenimentul deschide seria manifestărilor din cadrul campaniei naționale „Cadoul Vieții”, inițiată pentru a crește gradul de informare și conștientizare privind importanța donării de organe.  

Conferința este organizată de Societatea Studențească de Chirurgie din România (SSCR), în parteneriat cu Agenția Națională de Transplant (ANT), Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu”, Colegiul Medicilor din România – Filiala Timiș și alte organizații medicale și academice. Evenimentul va avea loc în Aula Magna a UMF Timișoara și își propune să transforme o sesiune științifică într-o dezbatere amplă despre responsabilitate socială și solidaritate umană.  

În cadrul conferinței, specialiști din domeniul medical trag un semnal de alarmă cu privire la necesitatea unei comunicări transparente și corecte despre donarea de organe și transplant.

Prof. Univ. Dr. Stelian Pantea, Președintele Senatului UMF „Victor Babeș” Timișoara, a declarat: „Donarea de organe înseamnă viață. Într-o lume unde informația circulă cu viteza gândului, dar calitatea acesteia poate fi fundamental compromisă, rolul universităților se extinde dincolo de zidurile lor, în societate. Donarea și transplantul sunt subiecte etice sensibile, cu linii fine, dar clare, care trebuie enunțate și repuse în valoare tocmai de către cei implicați în proces. De aceea, atât UMF «Victor Babeș» din Timișoara, cât și Colegiul Medicilor, sprijină acțiunile ANT în proiectele care vizează creșterea informării corecte, atât în rândul personalului medical, cât și al societății civile”.  

La rândul său, Prof. Univ. Dr. Dorel Săndesc, managerul SCJU „Pius Brînzeu”, a subliniat dimensiunea umană a transplantului: „Pentru mine, transplantul rămâne o lecție de umanitate, responsabilitate și speranță, o dovadă că, dincolo de limitele biologice, oamenii pot dărui viață-și faptul că noile generații de medici au preluat și duc mai departe această ștafetă reprezintă o mare satisfacție și speranță”.  

Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator de transplant, a vorbit despre impactul profund al gestului de a dona organe: „Donarea de organe este unul dintre cele mai profunde gesturi de altruism — un dar care depășește limitele unei vieți. Atunci când o viață se încheie, până la 9 destine pot fi salvate sau transformate, oferind o nouă șansă acolo unde speranța părea pierdută”.  

Directorul Executiv al Agenției Naționale de Transplant, Dr. Guenadiy Vatachki, a explicat obiectivele campaniei naționale „Cadoul Vieții”: „Donarea de organe este veriga care transformă o pierdere tragică într-un triumf al vieții. Obiectivul nostru prin campania «Cadoul Vieții» este să transformăm acest subiect dintr-o temă tabu într-o discuție firească în fiecare familie. Nu vorbim doar despre proceduri medicale, ci despre construirea unui sistem bazat pe transparență și altruism, unde fiecare român înțelege că poate lăsa în urmă cea mai de preț moștenire: viața”.  

Unul dintre cele mai emoționante momente ale conferinței va fi mărturia lui Valentin Filipescu, tatăl unei fetițe care a primit o a doua șansă printr-un transplant hepatic: „Pentru noi, transplantul a fost soarele care a apărut din nou pe cer după o ceață densă. A ridicat o presiune imensă de pe umerii noștri și a adus liniștea în suflete. Pentru Ana, nu a fost doar o șansă la normalitate, a fost o ‘a doua naștere’. Astăzi, ea radiază de bucurie și recunoștință pentru ‘îngerii în halate albe’ care au făcut posibil acest miracol”.  

Campania „Cadoul Vieții” este un demers național de conștientizare susținut de Agenția Națională de Transplant și urmărește creșterea numărului de donatori prin educație, transparență și colaborare academică. Organizatorii transmit un mesaj clar către public: „Fii parte din schimbare. Spune DA pentru viață!”.

[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/timisoara-gazduieste-prima-conferinta-nationala-dedicata-donarii-de-organe-din-2026/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.