Administrația din Păușești Măglași, între asfalt, gaze, lucrări în teren și planuri multe, cu un buget care nu ține pasul

[analyse_image type=”featured” src=”https://www.impactreal.ro/wp-content/uploads/2026/05/pausesti-m-011.jpg”]

Administrația din Păușești Măglași, între asfalt, gaze, lucrări în teren și planuri multe, cu un buget care nu ține pasul

Primarul Marcel Radi a verificat stadiul lucrărilor aflate în derulare pe drumurile din comună, analizând intervențiile realizate până acum și modul în care se desfășoară lucrările în teren. Concluzia: ritmul există, utilajele sunt prezente, dar totul depinde de banii care vin de la centru.

Prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny se lucrează simultan la asfaltare și la introducerea rețelei de gaze. Stadiul este diferit de la o lucrare la alta: drumurile sunt realizate în proporție de aproximativ 30%, iar rețeaua de gaze a ajuns la 20%. Lucrările continuă în funcție de alocările primite, ceea ce înseamnă că fiecare etapă depinde strict de finanțare.

Un exemplu  este strada Valea Viei, o zonă care a fost recent introdusă în intravilan și care începe să se transforme. Pe o lungime de 1.300 de metri a fost deja introdusă conducta de gaze, iar în zona unde sunt gospodării s-au asfaltat aproximativ 400 de metri. Restul tronsonului este pregătit pentru asfaltare, lucrările fiind corelate cu introducerea utilităților.

Primarul Marcel Radi a explicat situația: „Pe strada Valea Viei avem 1.300 de metri care au fost introduși în intravilan. Acolo am introdus deja conducta de gaze pe toată lungimea, am asfaltat unde sunt gospodării, aproximativ 400 de metri, și urmează și restul. Toată strada este pregătită pentru asfaltare. Urmează extinderea rețelei de energie electrică, pentru că zona este acum intravilan și trebuie să asigurăm toate utilitățile.”

Lucrurile nu sunt simple, mai ales când vine vorba de partea financiară. Pentru extinderea rețelei electrice există deja aprobarea de la CEZ, dar contribuția locală ridică probleme serioase: „Avem adresă de la CEZ prin care ni se aprobă cererea, dar este trecută și partea noastră de finanțare, care este de 600.000 de lei. Acești bani nu îi avem. Valoarea totală a lucrării este de 1.200.000 de lei. În primă fază trebuie să plătim studiul de fezabilitate, aproximativ 15.000 de lei, și îl vom face săptămâna viitoare. Costul este mare pentru că pe traseu trebuie montat un transformator, care va fi pus pe proprietatea unui cetățean, cu acord notarial. Nu am avut altă soluție. Toată instalația va fi subterană.” În  zonă urmează introducerea sistemului de alimentare cu apă, investiție aflată pe lista primarului Marcel Radi și finanțată din bugetul local.

Bugetul nu ține pasul cu lista de investiții

Situația bugetului pe acest an nu se potrivește cu lista de investiții pe care primarul Marcel Radi o are pe birou, o listă lungă, trecută în agenda sa, despre care spune că nu poate renunța la nimic. Din bugetul actual, cheltuielile de funcționare sunt acoperite, însă la investiții apar probleme serioase. Nu sunt bani suficienți pentru toate proiectele, ceea ce înseamnă că multe dintre ele nu pot fi realizate:

Pentru cheltuielile de funcționare reușim să ne descurcăm, dar la investiții avem probleme. Nu reușim să acoperim tot ce ne-am propus. Am o listă a necesităților și nu știu cum le voi rezolva pe toate, pentru că bugetul nu permite.”

În aceste condiții, administrația locală caută sprijin acolo unde este posibil. Un rol important îl are Consiliul Județean, care a intervenit și în anii trecuți: „Singura speranță este parteneriatul cu Consiliul Județean. Ne-au ajutat de fiecare dată. Anul trecut am primit bani pentru baza sportivă și pentru extinderea rețelei electrice într-o altă zonă. Am convingerea că ne vor sprijini și acum pentru amenajarea vestiarelor de la baza sportivă.”

Baza sportivă este una dintre investițiile care aduc deja rezultate. Condițiile bune atrag echipe din țară, care vin în cantonament, ceea ce aduce venituri la bugetul local. Pentru a menține acest nivel, sunt necesare investiții noi, inclusiv montarea unor vestiare moderne, realizate din containere racordate la utilități. În paralel, în zona bazei sportive este pregătit un proiect pentru un parc fotovoltaic de 300 kW, finanțat din fonduri europene.

Lista de investiții depășește posibilitățile bugetului

Lista investițiilor pentru acest an este lungă și acoperă nevoi din mai multe zone ale localității. Din bugetul local este prevăzut un pod în satul Valea Cheii, cu o lungime de 18 metri și o valoare de 1.200.000 de lei. În satul Coasta este programată o extindere a rețelei de apă pe 300 de metri, estimată la 300.000 de lei. Este necesară și reabilitarea remizei PSI, unde trebuie obținute documente și avize.

Pe lângă acestea, sunt în plan extinderi de rețele electrice și de apă în Valea Viei, dar și o problemă majoră legată de canalizare. Proiectul, în valoare de 18 milioane de euro, nu poate începe fără asigurarea cofinanțării: ” Pentru canalizare avem nevoie de aproximativ 400.000 de euro pentru cofinanțare. Dacă nu facem dovada că avem acești bani, proiectul nu pornește. Este un proiect mare, care se va derula prin Apavil, dar fără contribuția noastră nu se poate face nimic.”

Pe lista de investiții apare și extinderea rețelei de apă în zona Lacul Popii, unde costul este de aproximativ 1.300.000 de lei. Este o lucrare necesară, dar care nu poate fi realizată anul acesta din lipsă de fonduri.

În paralel, administrația lucrează la documentații pentru aproximativ 13 kilometri de drumuri comunale care nu sunt asfaltate. Scopul este ca proiectele să fie gata pentru a fi depuse imediat ce apar noi linii de finanțare. Pentru această etapă sunt necesari bani pentru proiectare

Printre planurile acestui an se regăsesc și reabilitarea sediului poștei din centrul localității, precum și amenajarea unui loc de joacă între centrul de zi și grădiniță. Ziua localității rămâne în discuție, cu intenția de a fi organizată cu cheltuieli reduse.

Parcul auto se dotează cu utilaje noi

Un sprijin important vine din fonduri europene prin GAL, unde parcul auto al primăriei va fi modernizat. Este prevăzută achiziția unui tractor de aproximativ 70.000 de euro, cu remorcă și echipamente pentru deszăpezire, o cisternă tip vidanjă dotată pentru stingerea incendiilor și utilaje pentru întreținerea spațiilor verzi.

Așadar, la Păușești Măglași se lucrează, există direcție și proiecte, dar fiecare metru de asfalt și fiecare rețea depind de banii care vin greu și insuficient de la centru

[analyse_source url=”https://www.impactreal.ro/2026/05/01/administratia-din-pausesti-maglasi-intre-asfalt-gaze-lucrari-in-teren-si-planuri-multe-cu-un-buget-care-nu-tine-pasul/”]

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.